O țară exotică pentru noi, Canada, a fost destinația din această vară pentru doi motocicliști români: Cătălina, fosta noastră elevă, și partenerul ei, Robert. Nu puteam să nu-i cerem Cătălinei să ne spună cum a fost, mai ales că poveștile ei de călătorie sunt însoțite de fotografii superbe. Vă lăsăm să vă delectați și, de ce nu, să visați la o tură moto pe acel tărâm...
Cum de, Canada?
Ca majoritatea planurilor noastre, expediția în Canada trebuia sa fie inițial în cu totul altă parte. Apoi, din motive tehnice, în altă parte. Nu s-a legat nici aceea, de data asta din motive logistice. Dar știam că voiam să mergem undeva departe și să facem un drum lung, iar până la urmă Canada a bifat toate căsuțele. Mai precis British Columbia, cea mai vestică provincie canadiană, o întindere gigantică și rece (credeam noi) între Oceanul Pacific și Munții Stâncoși. Așa că ne-am închiriat motoare din Vancouver, îndesat echipament, șube și licori anti-frig în traistă, și am decolat către tărâmul arțarilor.
Aveam Canada „pe radar” de ceva timp grație, în primul rând, filmulețelor lui Ryan F9 (Fort Nine e un canal de YouTube foarte bun de review-uri și sfaturi pentru motocicliști). În plus, anul acesta am fost cumva chitiți pe munți și frig, iar Canada a fost „next best thing” față de ce ne doream inițial. Iar la capitolul priveliști, British Columbia e greu de învins, chiar dacă nu e atât de populară ca alte destinații. Nu în ultimul rând, Canada era o țară pe care niciunul din noi nu o văzuse încă 😊
Cum, pe unde?
Tot din ciclul „planul inițial”, prima noastră întâlnire cu Canada trebuia să fie pe țărână, așa cum ne șade nouă cel mai bine, dar cum unii dintre noi abia văd peste șaua motoarelor de la închirieri off-road, opțiunile ne-au fost grav limitate și ne-am văzut nevoiți să ne mulțumim cu asfalt. Nu că am fi fost dezamăgiți în cele din urmă.
Și uite așa s-a format un plan: cules motoarele din Vancouver, luat vitejește în sus până în Prince George, pe la jumatea provinciei, apoi întors spre vest, mers până la ocean, înapoi în Prince George, și întors pe ocolite în Vancouver, pe o rută scenică, de-a lungul munților, prin Jasper și Banff. Toate acestea în a doua jumătate a lui august, în două săptămâni pline, 13 zile de mers, cu o zi pauză de refacere. Vorba vine „refacere”, pentru că ziua liberă ne-am petrecut-o în Fernie, o Mecca a sporturilor cu munți și cu roți: unul cu bicicleta la downhill prin pădure, și unul „uphill” la pas pe poteci 😊
Iar la încheiere, după întoarcerea în Vancouver, ne-am luat la revedere de la Canada, de la înălțime, cu un scurt zbor cu hidroavionul deasupra parcului național Whistler.
Ce motociclete?
Ca de obicei, eu am fost factorul limitator aici. Dacă Robert își putea închiria practic orice (înălțime cât cuprinde, experiență asemenea), eu aveam din păcate foarte puține variante suficient de joase, ușoare și prietenoase cu începătorii. În cele din urmă ne-am ales cu eternul BWM R1200GS pentru el (în primul rând pentru confort la drum lung și apoi pentru curiozitatea de a încerca măcar o data ceva lăudat aproape universal), și cu o micuță Honda CB500F pentru mine, cu care m-am acomodat bine și de care mi-a plăcut aproape instant. Și așa am pornit noi la drum, cu Wolfgang și Maricica 😁
Inițial, pentru mine alegerea ar fi fost un foarte asemănător CB500X, cu care, spre deosebire de F, și similar GS-ului, ni s-ar fi permis să ieșim în off-road ușor. Din păcate nu mai era niciunul disponibil. Dar la finalul zilei, îmi e greu să regret că am mers cu „Maricica”, pentru că s-a comportat exemplar și iertător pe toate tipurile de drum pe care le-am întâlnit - autostradă, drumuri înguste prin pădure, asfalt bun, asfalt prost, curbe pe ploaie torențială și chiar și trânta unui începător prost și subsemnat, care dă nas în nas cu prima curbă în care intră mai tare decât știe să și iasă, fix în ultima zi... Din fericire (și nu în mică măsură grație echipamentului complet), nu mi-a fost rănit decât orgoliul, iar Maricica a ajuns și ea pe roți acasă, doar cu ceva julituri.
Drumurile Canadei s-au arătat în cea mai mare parte impecabile, ca și șoferii, de altfel. Totul ireproșabil semnalizat, asfalt în general foarte bun, drumuri largi și ușor virajate, șoferi exemplar de disciplinați și precauți, iar impresia artistică... de nota zece. British Columbia pare un deliciu pentru motociclistul/șoferul căruia pur și simplu îi place să conducă!
Ce amintiri?
Expediția în Canada a fost pentru mine una a extremelor. Zile cu ploaie torențială și 12°C, apoi soare orbitor și 34°C fix a doua zi. Distanțe mari, zile relativ lungi și obositoare (4200km în total), dar obiectiv vorbind, drumuri ușoare și neintimidante, ahem... cu anumite excepții 😇
Peisaje incredibile și oameni politicoși și primitori dar, în același timp, enorm de multe persoane fără adăpost în Vancouver, la colț de stradă cu cafenele trendy și mașini de lux. Nu în ultimul rând, am întâlnit cazări din toată gama: de la „roach motels” pe marginea autostrăzii, la o fostă fabrică de lactate reamenajată ca pensiune, o mini-fermă cu undă verde la scărpinat toate pufoșeniile locale, un bungalow în mijlocul unei podgorii terasate, sau o căbănuță de bușteni în inima pădurii.
Dacă ar fi să trag o concluzie, Canada, British Columbia în mod special, merită văzută și merită trăită pe două roți. Nu am fost la Nordkapp, dar Prince Rupert, cu ale lui foci înotând leneș prin portul micuț, nu pare cu nimic mai puțin un „capăt al Pământului” la fel de demn de văzut. Iar Stâncoșii Canadieni poate nu au un Stelvio sau o Furka, dar la fel de neînsemnat te simți privind giganții profilându-se pe cer de-o parte și de alta a drumului!
Și abia am văzut „vârful icebergului”. Numai în British Columbia ar mai fi și spectaculoasa parte de nord-vest, ce frizează Alaska, apoi, în restul Canadei, Yukon-ul, neiertătoarele Northwest Territories, Newfoundland, și câte și mai câte doar în „shortlist” 💓
La concluzii pragmatice, pot adăuga că am devenit o adeptă convinsă a ideii de a testa cât mai multe feluri de motoare, atât pentru experiența vast diferită în sine, cât mai ales pentru o înțelegere empirică a conceptelor de geometrie și ciclistică. Altfel am înțeles cum și de ce se comportă CRF-ul meu de acasă așa cum se comportă, după ce am simțit cât se poate de concret diferențele pe un motor practic diametral opus în aproape toate privințele. Asta, și jur că manșoanele încălzite nu sunt deloc fiță! 😉
Text și Foto: Cătălina Ioan
.jpg)
.jpg)
