Cărți moto românești, pe care greu le mai găsești (IV): „Oyibo”

 

Se pare că din seria de cărți moto românești greu de găsit, „Oyibo”, scrisă de Ana Hogaș și Ionuț Florea, este singura care... s-ar mai putea găsi. După călătoria până în Mongolia a lui Mihai Barbu, tura sud-americană a lui Silviu Florea și traversarea Americilor făcută de Alexandru și Andreea Maruseac, vorbim astăzi, în ton cu sezonul, de o tură a Africii. Da, o tură, nu o traversare, pentru că protagoniștii cărții au coborât spre Africa de Sud pe ruta vestică și au urcat apoi spre Egipt pe cea estică, realizând astfel o premieră românească. Mai multe detalii aflăm de la colegul nostru Titi Fătu, inițiatorul acestui mini-serial despre cărți moto românești:

Ce reprezintă titlul cărții?
Titlul cărții are propria istorie, prezentată frumos și exact, ca într-un dicționar: „OYIBO, substantiv provenind din dialectul Nigerian igbo, ulterior adoptat în yoruba și în alte dialecte tribale din nordul și sudul Nigeriei ca denumire standard pentru persoanele cu pielea albă (rasa caucaziană)”. De altfel, în paginile acestei cărți apar permanent termeni din numeroasele dialecte africane, denumiri diverse și cuvinte cu sonoritate interesantă, dovadă a faptului că Ana și Ionuț nu au fost doar turiști în Africa, ci au trăit cât au putut de aproape de oamenii de rând ai continentului. 

Despre ce călătorie e vorba în această carte?
Ana și Ionuț, un cuplu de arhitecți români, au făcut turul Africii cu motocicleta în perioada iunie 2011 - august 2012. În această călătorie, de 14 luni și 55.000 de kilometri, au lucrat ca voluntari în pădurea ecuatorială nigeriană, au traversat Sahara în călduri de peste 54 de grade Celsius, au urcat pe muntele Camerun, înalt de peste 4.000m, au explorat Delta Okavango și bazinul fluviului Congo. Aventurile nu puteau lipsi dintr-o călătorie așa de lungă: au locuit într-un cătun camerunez fără bani și fără telefon, au tractat motocicleta defectă 350 de kilometri, s-au îmbolnăvit de malarie, au condus 3.000 de km off-road extrem în R.D. Congo, au întâmpinat sute de controale armate și nenumărate probleme birocratice. Traseul lor a trecut prin: Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Italia, Maroc, Sahara Occidentală, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Republica Congo, Republica Democrată Congo, Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zambia, Mozambic, Tanzania, Kenya, Etiopia, Sudan, Egipt și Turcia.

Cu ce motocicletă au făcut călătoria cei doi?
Motocicleta condusă de Ionuț a fost o Yamaha XTZ 660 Ténéré ce a făcut față cu brio celor mai mari încercări aruncate în calea lor de drumurile africane. Ana a fost pasager în această călătorie și, din acest punct de vedere, „Oyibo” prezintă o altă premieră românească, fiind una din foarte puținele cărți despre călătorii moto din lume, scrise de către pasager.

Se mai găsește cartea?
Cartea a apărut în 2015 la editura Humanitas și se mai găsea în librării până la începutul anului 2022. Se pare însă că stocurile s-au epuizat și mai poate fi găsită acum doar în anticariate, sau în format e-book, pe site-ul editurii.

Text și Foto: Titi Fătu
Redactor: Alex Cercel

Adventure Touring cu 50cc

Da, ați citit bine, 50 nu 1250! Fiind sezonul călătoriilor am hotărât să vă expunem unei povești frumoase, cu mult potențial să vă inspire în propriile aventuri, oricât de (aparent de) mici ar fi ele. Eleva noastră, Cătălina Ioan, a mers cu scuterul înainte de a veni la școala moto, și continuă să călătorească cu el, deși are motocicletă acum, pentru că... 
dar să nu anticipăm, că e prea frumos scrisă:

Povestea scuterului meu
Bart, pentru că orice lucru de care te atașezi profund trebuie să aibă un nume, a apărut în peisaj la sfârșitul lui 2019 ca un cadou foarte inspirat într-un moment trist pentru mine. La vremea aceea mergeam ca pasager pe motor de vreo opt ani și era ceva ce îmi făcea o enormă plăcere, dar cumva eram convinsă că nu e de mine să fiu la ghidon. Cineva a știut mai bine ca mine, și așa m-am trezit în fața faptului împlinit: dețineam un agregat prea drăguț ca să-l las să adune praf în garaj. Mi-am făcut curaj să-l scot la aer, apoi la o plimbare scurtă, iar restul, cum s-ar zice, e istorie.

În doi ani și jumătate am adunat 5.000 km și nu cred că s-a întâmplat vreodată să nu am pe față un zâmbet de copil mic în dimineața de Crăciun. Majoritatea plimbărilor le-am făcut pe la nord de București, uneori mai spre est, alteori mai spre vest, în funcție de cât timp am avut la dispoziție. „Extremele”, pe care am reușit să le ating până acum, au fost: Miercurea-Ciuc, Cârțișoara, Comana și Buzău. Recordul de distanță parcursă într-o zi a fost de 270 km, dar simt că se poate mai mult.

Cea mai lungă tură
Gândindu-mă acum, pare pueril că mi-am propus să fac asta într-o săptămână, dar la momentul respectiv era prima plimbare cu adevărat „lungă” cu Bart: o mie și-un pic de kilometri prin țară. În vara lui 2021 mi-am legat pe măgăruș niște bagaje și scule de „prim ajutor”, și am plecat la drum din București spre Măneciu, Sfântu Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Racoș, Albota, Transfăgărășan (cum puteam să-l ratez?), Curtea de Argeș, Breaza și înapoi acasă. A fost una dintre cele mai frumoase excursii de care-mi amintesc, și spun asta incluzând și cele câteva vacanțe „exotice” pe care le-am făcut.

Eram pregătită pentru toate variantele de probleme mici și mari, de la pene de cauciuc la defecțiuni tehnice ireparabile în pustiu, dintre care s-au materializat exact zero. Cu singura excepție a pornirii un pic anemice în ultimele două dimineți, Bart s-a achitat mai mult decât onorabil de absolut tot ce i-am cerut.

Planul de acasă nu s-a potrivit chiar 100% cu cel din târg în ceea ce privește traseul, au fost vreo două porțiuni prea noroioase sau bolovănoase pentru piciorușele lui scurte, unde a trebuit sa fac cale întoarsă și să o iau pe vreun drum național pe care încercam să-l evit, dar cumva asta nu a făcut decât să contribuie la sentimentul de aventură în necunoscut.
La finalul zilei nimic nu se compară cu expresia de confuzie supremă de pe fața unui rider de R1200GS la vederea unei pocnitori de 50 cc cu număr de București și bagaje pe toate părțile, înclinându-se furios pe serpentinele de sub Bâlea Lac.

Partea frumoasă a locurilor
În lipsa unui termen mai bun, aș spune că o călătorie cu scuterul e o experiență, cumva, meditativă. La un anumit nivel, simt asta în toate plimbările solo, fie că sunt pe motor sau pe scuter, dar atunci când ești limitat la o viteză atât de mică, trăiești altfel călătoria.
Pe scuter observi mai multe, vezi frumusețe în lucruri care altfel ar fi zburat anonim pe lângă tine și, pentru că ești obligat să cauți întotdeauna drumuri secundare, ai mult mai multe ocazii să descoperi mici comori necunoscute...

În plus, oricât de rău te-ai împotmoli cu un scuter de 90 kg îl poți extrage din aproape orice fel de capcană și descoperi că ești mult mai deschis la a explora drumuri și locuri necunoscute decât ai fi cu un motor mare și greu. Asta, și întotdeauna m-a atras irațional de mult ideea de a excela în a face un lucru folosind o unealtă comic de nepotrivită, mai ales când unealta e absolut adorabilă 😄 

Planuri, planuri, planuri
Nu știu cum, dar tot bifez  lucruri de pe lista de văzut și, în loc sa scadă, lista tot crește...
Cu Bart ar fi complicată o tură internațională, pentru că are număr galben, dar pe plan național sunt încă multe milestone-uri de atins. Aș vrea să-l văd pe Transalpina, pe Strategica, la Dunăre, pe litoral și pe multe, multe trasee frumoase de off-road unde chiar nu ar avea ce căuta. Ultima oară m-am întâlnit cu 4x4-uri cu Simex-uri pe Tabla Buții, în noroi peste glezne și petice de zăpadă, și nu s-a uitat nimeni ciudat la mine, deci încă n-am atins apogeul ideilor proaste și aparent amuzante.

Cu motorul propriu, un CRF 250L pe nume Jolene, sau cu varii motoare închiriate, sunt planuri multe (și solo și în doi) cu diferite grade de... raționalitate, să-i spunem. În următorii câțiva ani se creionează idei de Canada, India, Alaska, Maroc... ca apoi să mă întorc frumos acasă și să-l iau pe Bart la o plimbărică de zece ore până în Vamă 😆

Text și Foto: Cătălina Ioan

Festivaluri moto vara asta-n Europa:

 

Încă nu v-ați luat concediu, dar cine știe, poate vreți, așa că ne-am gândit
să vă îndrumăm spre câteva evenimente europene, adevărate sărbători ale fenomenului moto, ce includ cultură custom, filme, concerte, camping și curse pentru amatori. 

Custom Fests
Cele mai mari festivaluri ale subculturii de garaj, de skate-park și de plajă trebuie să fie Wheels&Waves din Franța și Motorbeach din Spania. Primul are loc între 29 iunie și 3 iulie, în tradiționala locație Biarritz, iar cel de-al doilea între 21-24 iulie, în Vinuesa (de data aceasta). Un alt eveniment demn de menționat este Wildays din 8-10 iulie, Parma, Italia, dedicat vehiculelor off-road vintage, moto sau mașini. 

Girl Fests
Vreți petrecere doar pentru fete? Aveți de unde alege: Petrolettes în Germania, între 8 și 10 iulie, Camp VC în Țara Galilor, 29-31 iulie și Women Motors Bootcamp în Italia, la Montagnana, 9-11 septembrie (nu e vară, dar e „vara indiană”).

Adventure & Film Fests
Aceste festivaluri dedicate motocicletelor, călătoriilor, filmelor, cărților și prezentărilor, sunt, nu știm de ce, concentrate în Marea Britanie: Adventure Bike Rider Festival, 24-26 iunie pe domeniul Ragley Hall din Warwickshire, Adventure Travel Film Festival, probabil cel mai bun eveniment de gen, Cotswolds 12-14 august, Overland Event pe 1-4 septembrie în Hill End, Oxford, și Armchair Adventure Festival pe 22-25 septembrie în (însoritul) Cornwall.

Speed Fests
Dacă vreți să participați sau să asistați la curse pentru amatori, unde mașini și motociclete vechi încă fac ceea trebuie să facă, atunci una dintre aceste trei locații sigur o să vă placă: Romo Motor Festival din Danemarca, Malle Mile Marea Britanie sau Glemseck 101 din Germania. Celebra petrecere nemțească de sprint și custom e între 2-4 septembrie, cursa daneză de pe plajă între 19 și 21 august, iar cea englezească de la castel (bineînțeles)
e între 21-24 iulie la Grimsthorpe, deci...

încotro?

Foto: 5special, Wheels and Waves, Petrolettes, Adventure Bike Rider, Romo Motor Festival
Text: Alex Cercel

„Am luat permisul. Pe unde să ies prima dată?”

 
„Am permis și am motor, cască, geacă și mănuși... și-acum ce fac?” e o întrebare pe care, nu toți, dar mulți elevi și-o pun, după ce trece euforia promovării examenului.
În primul rând îți trebuie curaj să-ncepi, curaj pe care trebuie să-l regăsești în tine, apoi îți trebuie răbdare, ca să parezi agresivitatea zilnică din trafic și... practică, multă practică.
Și totuși... „cum încep?”

Ieși din oraș
Îți recomandăm ca primele plimbări să le faci în afara orașului, la aproximativ 60 km de casă, deci un drum de maximum 120 km dus-întors. Exemple de destinații în afara Bucureștiului pot fi: Lehliu, Oltenița, Giurgiu, Comana, Mizil, Ploiești, pe drumuri naționale.
Alege o zi de weekend, duminica dimineața de exemplu, și lasă-ți timp să te bucuri de drum fără să te stresezi să ajungi înapoi la oră fixă.
De ce e mai bine așa? În primul rând drumul „lung” îți oferă posibilitatea să schimbi trepte înalte și să asculți turația motorului, te ajută să te obișnuiești cu motocicleta. În al doilea rând ieșirea din oraș e mai ușoară duminica, iar pe drum ai parte de ceva mai puțin stres din partea celorlalți, chiar dacă mergi încet.  

„Să țin banda, sau să stau pe dreapta?”
Dacă sunt mai multe benzi pe sens poți să ții banda, dacă e una singură și mergi foarte încet, e ok să mergi pe dreapta. Cât de „pe dreapta”? Nu foarte, pentru că a merge pe lângă borduri în oraș sau pe lângă șanțuri în afara orașului, e riscant. În plus dacă șoferii te văd mergând lipit(ă) de marginea din dreapta a drumului, nu te mai depășesc larg, ci trec foarte aproape de tine. Păstrează-ți o distanță de siguranță față de margine! 

„Să plec cu niște prieteni?”
Da, e o idee bună, pentru că te pot ajuta cu sfaturi, cu eventualele probleme tehnice, și îți pot „păzi spatele” de potențiali șoferi agresivi. Însă există riscuri și cu prea mulți participanți la plimbare - unul, trei sunt ok, dar a merge în grupuri de cincizeci de la început te poate expune la alte pericole precum: caramboluri cu alți colegi sau incidente cu șoferi care nu reușesc depășirea coloanei moto și forțează intrarea pe aceeași bandă cu tine.

Condu în oraș
După ce faci câteva plimbări de weekend trebuie să începi să conduci și în oraș. Condusul zilnic e cel mai bun antrenament. Orașul este un mediu dinamic unde vei învăța să te asiguri rapid, să frânezi des, să schimbi vitezele eficient și, de asemenea, să observi tipare de comportament. Chiar dacă e greu cu „ceilalți”, condu des și vei deveni din ce în ce mai bun(ă). Mergi la serviciu, mergi la cumpărături, la concerte... Hai, cu încredere!

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel