FUELLED PERFORMANCE ENGINEERING SOLUTIONS - ROMANIA

Dec 18, 2021

De Crăciun, de citit, ceva bun

 
Toată lumea vă recomandă ceva „cadouri de ultim moment”, ceva de „cumpărat urgent”, ceva care „ajunge repede dacă comanzi acum”,
dar noi nu! Noi vă recomandăm ceva ce puteți citi de Crăciun, dar și după aceea, că oricum e bun. 
Țineți GoogleTranslate aproape pentru că trebuie să fiți francofoni, germanofoni sau măcar anglofoni. 
Bineînțeles, începem șirul de recomandări cu cărțile apărute anul acesta despre motociclete, călătorii cu motociclete și călători:


În 2021, una dintre cele mai așteptate apariții a fost cartea lui Ted Simon, autorul celebrei Jupiter's Travels:
Don't Boil the Canary” este o autobiografie ce a ieșit de la tipar chiar în această lună!
În ultimii doi ani Ted, acum nonagenar, a așternut treptat pe hârtie amintirile sale începând cu copilăria în Londra și până la momentul plecării în celebra călătorie în jurul lumii. Cartea mai poate ajunge la voi de Crăciun, dacă o comandați din Franța, direct de la Ted.

Apropo de Franța, o carte apărută la începutul anului este „L'Australie, c'est en bas à droite”, a scriitoarei 
Anne-France Dautheville.
În acest volum recent Anne-France, prima femeie care a făcut turul lumii solo pe motocicletă, relatează călătoria de la mijlocul anilor '70, făcută pe tărâmul primar al Australiei. Despre Anne-France și noua sa carte puteți afla mai multe citind articolul HeyMotoMag din februarie 2021.


Tot în acest an au apărut pe piață două albume aniversare a doi mari producători de motociclete: Indian și Moto Guzzi. Indian Motorcycles, cel mai vechi producător american, a împlinit anul acesta 120 de ani, iar Moto Guzzi, cea mai veche marcă italiană cu producție neîntreruptă, a împlinit 100 de ani. 

Ambele volume,
The Complete Book of Moto Guzzi 
100th Anniversary Edition” și „Indian Motorcycle 120 Years of America's First Motorcycle Company” sunt disponibile în România. 
La mulți ani lor, lectură plăcută vouă, căci aceste albume nu sunt publicitar-plictisitoare, ci istorii relatate cu talent scriitoricesc de către specialiștii Ian Falloon și Darwin Holmstrom. 


În 2020 au apărut, cu termen de valabilitate nelimitat, pentru că și ele au fost bine scrise, următoarele: „Our Ridiculous World Trip” despre tura incredibilă cu un scuter cu ataș (!) a britanicilor Matt Bishop și Reece Gilkes, „Home By Seven” scrisă de Steph Jeavons, o fată de familie, care a reușit totuși să ajungă cu motocicleta la baza antarctică ucraineană și să tragă acolo o beție, de bucurie, și „Going The Wrong Way” a irlandezului Chris Donaldson, ce descrie tentativa sa de a ajunge în Australia, soldată cu traversarea Africii de la nord la sud și a Atlanticului de la sud la nord. Despre aceasta din urmă puteți afla mai multe citind articolul HeyMotoMag din iunie '21.


La final strecurăm și ceva
în limba germană printre eventualele cadouri de Crăciun: „Motorrad Abenteuer Touren” este o enciclopedie de peste 400 de pagini în care Bernd Tesch a reușit să includă 262 de călătorii moto începând din 1905 și până în 1993! Această adevărată Capo d'Opera poate fi achiziționată direct de la documentatul autor.

După atâtea recomandări nu ne mai rămân decât urări: din partea echipei HeyMoto vă dorim lecturi inspiraționale și împlinirea tuturor planurilor, 
de călătorie!


Text: Alex Cercel
Fotografiile aparțin autorilor.

Dec 13, 2021

Adi Dima, un actor rapid

 

Parafrazăm o melodie celebră pentru a pretexta un interviu cu un tip special: ieșit de pe băncile școlii românești de teatru, dar și de pe șeile școlii HeyMoto, Adi Dima a reușit să îmbine actoria cu viteza și vlogging-ul cu analiza. 

Cum de s-a putut?
Cu permisul moto ce-ai făcut?
Dacă ar fi să ne luăm după facultatea absolvită putem să zicem că, de meserie, sunt actor, dar având în vedere contextul pandemic, colaborările cu teatrul au luat o mică pauză. 
În ultima vreme m-am concentrat pe lucrurile care funcționează: dublajul de desene animate, filme artistice, și producția eblogAUTO, unde eu prezint majoritatea review-urilor. Deci dacă ți se pare că vocea din desenele la care se uită copilul tău seamănă cu vocea tipului de pe YouTube care îți prezintă cine știe ce mașină cu 5585993535 cai putere, nu-ți face griji, nu o iei razna, s-ar putea să fie una și aceeași persoană. 

Permisul moto îl am de doi ani și până acum n-am căzut niciodată de pe motocicletă. Jur pe roșu! Faptul că scapi motocicleta manevrând-o în parcare nu se pune...


Cum ți-a afectat popularitatea
permisul de categoria A?

E mult mai ușor să agăț pe Tinder, imediat cum aduc în discuție faptul că am motocicletă, interesul partenerei de conversație crește văzând cu ochii! Și nu e singurul lucru care crește, pentru că îmi crește și mie respectul de sine, nu te gândi la altele. 

Vorbind mai serios, dacă nu aveam permisul de categoria A, nu aș fi avut ocazia să testez motociclete, iar de când am început să fac acest lucru simt că am reușit să capăt exponențial mai multă experiență.
Vara aceasta am fost la primul trackday și eram ferm convins că voi merge ca un începător panicat, dar deja la a doua ieșire pe pistă m-am lăsat atât de tare într-un ac de păr încât am atins asfaltul cu lateralul încălțărilor! De-aia s-a și retras Rossi, îi era ciudă pe mine.
Evident, mai e și motivul invocat de oricine e întrebat cu ce îl ajută permisul de categoria A: nu mai stau o viață întreagă în trafic, și pot să ajung mai repede acasă să vorbesc cu tipe pe Tinder. 😂

Nu ești cel mai sexy vlogger din echipa eblogAUTO. Cu ce compensezi?
Asta nu este o întrebare valabilă. Sunt cel mai sexy din echipa eblogAUTO!


Ce motoare te-au impresionat,
din câte ai testat?

Cum fiecare cioară își laudă puiul, pot spune cu mâna pe inimă că până acum cel mai mult m-a impresionat bătrâna mea Honda VFR 800 din 1999. Sunetul de V4 este ceva aparte, iar faptul că e galbenă o face foarte arătoasă, motiv pentru care o țin sub prelată. 
E destul de grăsuță și nu este cea mai bună unealtă pentru a lua viraje cu viteze astronomice, dar e confortabilă la drum întins și mă ajută să scurtez timpul necesar pentru a ajunge de la București la Focșani cu aproape o oră! Se încinge cam tare vara în trafic, dar oricum nu avea niciun sens să mă reproduc 😆



Unde ar vrea motociclistul din tine să ajungă?
Vreau să experimentez cât mai multe categorii de motociclete! În principal sunt atras de sportive și de dual-sport, deși sunt la poli opuși, dar mi-ar plăcea un Ducati Panigale V2 în aceeași măsură în care m-aș vedea pe o Yamaha WR250 sărind dune de nisip... Sunt un tip complex, știu. 
Cred că dacă aș avea ocazia să fac din motociclism o carieră, aș alege să particip la Dakar. Poate așa mi-ar crește și mie niște păr pe piept.


Text și Foto: Adi Dima
Redactor: Alex Cercel

Dec 5, 2021

Interviu cu o artistă, Ilona Brezoianu, motociclistă

 

Ilona Brezoianu este o tânără actriță care a ajuns atât de sus încât, dacă nu ajungea mai întâi ea la noi, nu mai ajungeam noi să îi luăm acest interviu.
Lucrează la Teatrul de Comedie din București, colaborează cu multe teatre și televiziuni, și a făcut câteva filme.
Am o meserie care mă împlinește și în care pun foarte mult suflet. Îmi e foarte greu să vorbesc despre realizările mele pentru că mereu cred că mai am ceva de învățat.”


Ești o tipă amuzantă.
Ce alte calități te recomandă pentru mersul pe motocicletă? 
Asta e problema, că am ajuns la concluzia că motocicleta nu prea se conduce doar cu simțul umorului... Acum serios vorbind, am o putere mare de concentrare și asta mă ajută, la fel și faptul că sunt destul de atentă și conduc civilizat.
În rest, nu sunt o fană înfocată a vitezei și nu mai vreau să fac 8-uri în viața mea 😄



Cum ți-a venit ideea asta cu motocicleta?
Chiar de curând am vorbit cu mama la telefon și mi-a adus aminte cum am strigat-o la balcon atunci când eram adolescentă și eram cu rolele conducând un scuter. Deci n-am fost doar un copil cu înclinații artistice...
Am luat în serios ideea cam de vreun an. Am mulți prieteni cu care merg și mi-am dat seama că nu mai vreau să mă rog de nimeni să mă plimbe. În plus, m-am gândit că nu știi niciodată când ai nevoie să știi să mergi cu motocicleta pentru un rol. 

Cum au reacționat părinții tăi? Dar Marius Manole?
Mama e încă terorizată de idee, tata pare puțin mai relaxat.
Mama a zis ca ea vrea o bătrânețe liniștită 😁
Marius mi-a zis că ar vrea să facă și el școala. 


Cum ai ajuns la HeyMoto? Cum au fost instructorii?
Păi printr-o întâmplare am ajuns, am greșit numărul de telefon 😂 Dar cum cred că nimic nu e întâmplător, am zis „băi, da' eu aici vreau să mă duc!” Merg mult pe intuiție în viață așa că nici de data asta nu m-am înșelat.
Instructorii au fost în primul rând curajoși că au ieșit cu mine în trafic 😅 În al doilea rând, încă nu-mi pot explica cum de n-am reușit să scot măcar unul din sărite, pentru că după cum știi eu mai mult mă plâng decât fac.
M-am distrat oricum foarte tare la școală și îmi pare rău că s-a terminat, dar nu cred că scăpați ușor de mine. Ah, și da, m-a bucurat că sunteți mulți, am reușit să învăț ceva de la fiecare.
E mult mai mișto să faci ore cu oameni diferiți. Asta mi se pare un avantaj.


Ce motocicletă vrei să-ți iei?
...ca să știe și follower-ii și importatorul local.

Honda Rebel de 500 😁

Care va fi primul drum după ce iei permisul și... unde te vezi peste cinci ani?
Habar n-am, cred ca pân-la pâine și-napoi.
Peste cinci ani? M-ai întrebat și în poligon și ți-am zis că la Glovo.
Daaaar, dacă vrei și un răspuns serios eu nu-mi fac planuri de viitor. Am renunțat la asta pentru că mi se pare că viața ne surprinde plăcut.
...Sper să nu fiu tot la 8-uri!