Când lucruri simple nu funcționează, atât de des, trebuie să ne erijăm în consilieri, psihologi și chiar medici, aici, la școala moto. Am inventat termenul acesta de „oprire-fobie” pentru că ...trebuia, pentru că am observat că există acolo ceva în mintea începătorului, există o teamă de a opri motocicleta în trafic.
Cum se manifestă: ne apropiem de o trecere de pietoni, elevul se uită, în ultimul moment apare un pieton, elevul trece mai departe. Sau: la o intersecție semnalizată cu indicator de cedează trecerea, elevul încetinește, se uită, un vechiul cu prioritate se apropie, elevul pleacă încet. „Oricum nu mai aveam timp să opresc”, „dar mă pică la examen pentru asta?” sunt reacțiile post-factum, vocalizate pe un fond de vinovăție neasumată.
Ca să nu ne lungim prea mult cu paragrafe pseudo-științifice, vă oferim o explicație simplă: frica de a opri își are rădăcinile în lipsa stăpânirii manevrei de plecare de pe loc. „Decât să plec de pe loc din nou, mai bine nu mai opresc.” se aude o voce din subconștientul nesondat al elevului. Nesiguranța, ezitările, lipsa de reacție în trafic, chiar și la examen, unde sunt întovărășite de emoții, se datorează insuficientei exersări a plecării de pe loc, cu accelerație, și a opririi, în linie dreaptă, folosind ambele frâne. Numeroasele ședințe în poligon, cât și perioadele de „încălzire” acordate elevilor înainte de fiecare ședință în trafic sunt insuficiente atâta timp cât aceste manevre sunt exersate superficial sau deloc.
Dacă ar fi să numim o diferență fundamentală între conducerea unei mașini și cea a unei motociclete ar fi aceasta: cu mașina înveți destul de repede să oprești, cu motocicleta ai nevoie de multă repetiție pentru a obține o oprire corectă - progresivă, lină, pe distanță scurtă.
„Pentru o viață sănătoasă faceți mișcare [din ambreiaj și ambele frâne] în fiecare zi.”
Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel
