„De ce tre' să merg cu pasager?”

 
Presărăm prin blogul nostru și câteva răspunsuri la „F-întrebări A-puse freQ-vent”. Astăzi despre „de ce pasager?”, „cine a inventat asta?” și... „la ce bun?”

De la inventarea roții
În anii '70, '80 și începutul anilor '90, la examenul practic pentru obținerea permisului se solicita candidaților, în afară de promovarea probei de poligon, și conducerea motocicletei în trafic având examinatorul pasager. Cei care au amintiri vii, atât de vechi, spun că „dacă milițianul nu punea piciorul jos” erai declarat admis. A urmat apoi o perioadă de aproximativ 20 de ani în care proba de trafic a fost eliminată, rămânând doar cea de poligon.
În 2013, în urma numeroaselor accidente mortale, proba de trafic a fost reintrodusă. Începând din acel moment, atât pentru inițierea în conducerea motocicletei pe drumuri publice, cât și la examen, instructorul este obligat să meargă pasager. Instructorul trebuie să ia toate măsurile pentru evitarea unei situații periculoase, prin indicații ferme și prin folosirea dublei comenzi a frânei spate.

Dezavantaje
E clar pentru toată lumea că pentru un începător care abia a învățat comenzile motocicletei, care încă își caută echilibrul și care, poate, este și mic(ă) de statură, a conduce cu pasager este un mare dezavantaj. Majoritatea instructorilor moto sunt bărbați, sunt grei și, până să facă această meserie, nu au mers deloc pe locul doi. Nici pentru ei nu e ușor, trebuie să învețe să fie „buni pasageri”, iar odată ce învață, stau cam 9.000 km / sezon în spatele unor persoane mai mult inabile decât abile în ce privește conducerea unei motociclete în trafic. Numai și numai minusuri până acum. De ce nu se poate „ca în alte țări”? Pentru că legea noastră, așa cum e făcută, nu poate transfera responsabilitatea pentru un accident rutier unei persoane care nu deține permis de conducere.

Avantaje
Totuși, unde e partea bună? Înainte de a ieși în trafic cu pasager elevii se antrenează în poligon cu instructorii și cu alți colegi. Chiar dacă nu este recomandat ca un proaspăt deținător de permis să meargă cu pasager, după primele sale mii de kilometri, poate lua pe cineva la plimbare având deja principiile de bază.
În trafic instructorul este cea mai apropiată persoană de elev - vede, simte, corectează folosirea comenzilor și orientarea în mediu a acestuia/acesteia, mult mai bine decât dacă s-ar afla la ghidonul/volanul unui alt vehicul. Acesta este cel mai prețios ajutor pe care îl poate oferi un instructor incomod.

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel

Stereo-tipuri și mono-concepții (II)

După ce am vorbit în articolul precedent de „motocicliști vs. șoferi” astăzi punctăm câteva prejudecăți din lumea școlilor moto: „instructori vs. elevi”. De fapt nu e chiar așa de „versus”, pentru că interesul e comun, dar există așteptări din ambele tabere, iar acestea pot fi înșelate. Haideți să vedem întâi ce cred instructorii despre elevi, că sigur sunteți curioși:

„Are B-ul deci e ok, învață repede”
Dacă un elev proaspăt înscris la școala moto deține permis de categoria B se poate presupune, rezonabil, că înțelege rolul ambreiajului, schimbă vitezele ascultând turația motorului și are experiență de trafic. Este una dintre cele mai comune prejudecăți ale instructorilor, adesea contrazisă de realitate. Un elev șofer se poate adapta greu cu ambreiajul la mână, nu schimbă bine pentru că nici cu mașina nu schimbă ascultând turația motorului, iar experiența de trafic este de cele mai diferite grade - de la „inconștiență” la „intensă”. Cei cu o experiență solidă de trafic tind să se grăbească într-o situație cu cedare de prioritate. Un minus la examenul de trafic.

„E mică de statură, o să ne chinuim”
Atunci când vine să se înscrie o elevă mică de statură instructorii dau ochii peste cap. Ursul și iepurașul pe motocicletă nu sunt o caricatură, există în viața reală, iar iepurașul e la ghidon.
De fapt pentru majoritatea elevilor mersul cu pasager este un dezavantaj - motocicleta este grea pe spate, plecarea de pe loc e mai dificilă, echilibrul precar te face să transpiri la viteză mică. De ce se merge cu pasager și ce avantaje există totuși, vom vorbi în alt articol.
Ce putem spune acum despre fetele mici de statură este că unele merg foarte bine. Dovedesc de la începutul orelor că au abilități de conducere, înțeleg că trebuie să controleze prin postură, nu prin forță, motocicleta oprită, că trebuie să plece cu accelerație de pe loc, mai ales când au pasager, și că echilibrul se ține mai ușor în mișcare. Mai bine decât alți elevi avantajați de natură.

Ne limităm la aceste exemple, pentru că nu e un articol enciclopedic, și trecem așteptările elevilor:

„Un instructor bun ar trebui să mă învețe următoarele...”
Scotocind internetul după review-uri, școli, motoare, orice viitor motociclist ajunge să se documenteze și despre concepte precum: „counter steering”, „rev matching”, „filtering”, „fixation” etc. Mare îi este însă dezamăgirea când, la pregătirea pentru obținerea permisului moto nu i se menționează nimic despre toate acestea. Argumentul ar fi că nu putem trece de la grădiniță la liceu fără să facem școala primară. Grădinița este bicicleta.
La școala primară unii elevi se chinuie cu învățarea traseului de examen în poligon pe toată durata cursurilor, datorită echilibrului precar și lipsei unei deprinderi minime a comenzilor. Alți elevi învață traseul din a doua ședință, dar până la contra-virare mai au de stăpânit manevre esențiale precum: încetinirea, oprirea cu ambele frâne, plecarea de pe loc cu accelerație.
Liceul îl reprezintă abordarea virajelor, înclinarea ș.a.m.d., elemente care se învață de obicei prin acumularea de experiență personală sau prin cursuri de perfecționare.

„E dur, dar mă învață ce trebuie”
Nu de puține ori un instructor autoritar, vulgar și chiar violent, e considerat un adevărat model de profesor.
În general, nu doar în domeniul școlilor moto, o persoană care vorbește tare, dă asigurări repetate și cere hotărât, primește încrederea totală a clientului. O persoană care răspunde politicos și afirmă uneori că nu știe sigur, este considerată lipsită de profesionalism și inutilă atingerii obiectivului clientului. E în natura umană.
Revenind la școala moto, unii elevi sunt mulțumiți cu o abordare dură, alții consideră ca nu au rămas cu prea mult de pe urma școlii dar „e ok dacă au luat permisul”. În fond, clientul unei școli e un client captiv, nu are termeni de comparație.

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel

Stereo-tipuri și mono-concepții (I)

 
Punem pe tablă, în două episoade, prejudecăți comune: șoferi vs. motocicliști și instructori moto vs. elevi. Astăzi vorbim despre „șoferi răi” și „motocicliști buni”.

E foarte ușor să ai prejudecăți atunci când faci parte dintr-o singură categorie, ai doar permis de categoria A, sau doar permis de categoria B, iar „ceilalți” reprezintă adevăratul pericol în trafic! Trebuie să fim de acord că sunt destui conducători cu un comportament corect și destui inconștienți sau rău intenționați. Unii dețin ambele categorii și merg bine, alții dețin ambele categorii și ...degeaba. Dar să discutăm câteva exemple:

„Mi-a tăiat calea!”
O situație comună în care putem presupune de la început că motociclistul este victima. Șoferii au sensibilitate scăzută la vederea unei motociclete - apreciază că acest vehicul are un volum redus, viteză scăzută și este un participant minoritar la trafic. Senzația din interiorul mașinii este clar una de siguranță, comparată cu cea de vulnerabilitate, de la ghidonul motocicletei. Am putea concluziona că pentru șoferi e mai ușor să fii „egoist” - te simți în siguranță, simți că deții controlul, consideri că nu ești un pericol pentru ceilalți. Poți simți chiar un dezinteres total pentru restul participanților la trafic, doar pe baza „statutului” oferit de vehiculul propriu. 

Ok, am condamnat total șoferii, dar putem să privim și altfel din spatele volanului: acolo unde nu ai vizibilitate deloc este necesar să intri puțin pe banda întâi, iar motociclistul începător, circulând cu prioritate, este nesigur, nu are control asupra motocicletei și reacționează impulsiv.
Într-o altă situație un motociclist experimentat, sigur pe sine, rulează cu viteză excesivă, nu reduce în intersecții, nu își lasă timp de reacție. Șoferul care traversează o intersecție în afara localității, având „cedează trecerea”, se asigură, nu vede nimic la orizont, dar până să termine manevra este declarat vinovat. E foarte ușor de pus etichete, e foarte greu de crezut că și noi putem fi vinovați... doar ceilalți!

„Donatori de organe!”
strigă des șoferii pe geamul întredeschis al vehiculului, când cineva s-a strecurat cu motocicleta printre benzi.
E doar o răbufnire a unui om stresat și surprins. În ciuda numărului mare de deținători de categoria A, nu sunt foarte mulți motocicliști prezenți zilnic în traficul urban, iar raritatea aceasta îi face de fapt să nu fie prezenți în mentalul colectiv. Nu există încă un cod de conduită, membrii ambelor tabere sunt nervoși și au dreptate!

Este încadrarea între benzi o infracțiune? Nu. Este încadrarea între benzi un drept? Nu. Este doar un comportament tolerat în toate țările cu o prezență moto importantă. Dar cine este vinovat, șoferul care schimbă banda sau virează fără să se asigure, sau motociclistul care face slalom printre benzi cu peste 50 km/h? Pentru a fi protejați de șoferi, motocicliștii trebuie să păstreze traiectorii drepte când se află între benzi, să se poziționeze astfel încât să fie văzuți, să nu facă slalom, să nu circule cu mai mult de 30 km/h între benzi. Când motocicliștii circulă folosind traiectorii predictibile în mediul urban, șoferii le fac adesea loc. Respectul este reciproc.

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel