FUELLED PERFORMANCE ENGINEERING SOLUTIONS - ROMANIA

May 26, 2022

„Ce fel de mănuși să-mi iau?”


„Vine vara bine-mi pare, ce mănuși să-mi iau eu oare?” După ce am răspuns la întrebări des auzite, precum „ce cască / motocicletă / geacă să-mi iau prima dată?”, venim astăzi cu o nouă recomandare (nu un adevăr absolut, cum s-ar putea înțelege): primele voastre mănuși ar trebui să fie de motocross, pentru că sunt 
aderente, aerisite, ieftine.


Ce tipuri există?
Puteți să vă uitați la mănuși din punct de vedere al utilizării: pentru touring, pentru circuit, motocross, oraș etc., sau, mai simplu, din punct de vedere al lungimii și materialelor: lungi, scurte, groase sau subțiri. Mănușile scurte oferă, în principiu, o mai bună aerisire și sunt recomandate pentru lunile calde ale sezonului moto, iar cele lungi, care vin peste mâneca gecii, protejează mai bine împotriva vântului și sunt potrivite pentru lunile friguroase. Mănușile lungi au un strat rezistent la apă și unul termic. Cele scurte pot avea și ele astfel de straturi dar, cel mai adesea, au unul singur, ventilat.


De ce de motocross?

Pentru că sunt subțiri, oferă o ventilație bună, priză bună la manetele de frână și ambreiaj, protecție pentru podul palmei și, nu în ultimul rând, pentru că sunt ieftine. 
Probabil că primele mănuși pe care le cumpărați le veți folosi la școala moto, unde aveți nevoie de sensibilitate la degete, ventilație, și protecție minimă, pentru că circulați de obicei cu viteză mică. 
Probabil că prima voastră motocicletă o veți conduce în lunile calde ale sezonului moto, când veți avea nevoie de ventilație și priză bună a comenzilor. Ne-am repetat prea mult? 
Probabil...


Foto: Thor MX
Text: Alex Cercel

May 18, 2022

Cursuri de perfecționare: cum le alegi, cu ce te-alegi


Toate cursurile de perfecționare transmit același mesaj: „fii în siguranță” și „obține mai multă satisfacție din mersul cu motocicleta”.
În acest articol vom aborda cursurile de perfecționare în general, din următoarele puncte de vedere: cum să le alegi, cum te pot ajuta, cum te pot încurca și cum trebuie să te pregătești pentru ele.
 


Alege un curs
cu o titulatură și un curriculum bine țintite.
Te poți perfecționa în multe „ramuri” ale motociclismului, iar „siguranța” în conducerea motocicletei poate implica diverse manevre în funcție de ceea ce vrei să faci: trafic urban, touring, inițiere în off-road, abordarea virajelor pe circuit etc. De exemplu, la HeyMoto Training Center, cursul Touring 1:1 implică exerciții de frânare, abordare a virajelor pe stradă și educarea privirii, pentru un singur elev.



Cursul te ajută
să corectezi ceea ce este intuitiv și deseori, în moto, ineficient: posturi, manevrarea comenzilor motocicletei, moduri de abordare a situațiilor întâlnite. În principiu un curs de perfecționare îți oferă ponturi de la motocicliști cu mult mai multă experiență, „scurtături” care te pot ilumina și care, dacă sunt puse în practică, te pot face să conduci mai eficient.


Cursul te poate dezamăgi
dacă instructorul nu-ți poate explica mecanismele greșelilor tale, dacă include prea multe exerciții, care te obosesc și care fac totul să pară lipsit de „focus”, dacă sunt prea mulți elevi și simți că nu poți ține pasul, sau dacă nu ești dispus să treci peste anumite limite.
Un minus poate fi și supra-satisfacția: după un curs care, paradoxal, te-a mulțumit, 
prea multa încredere în sine poate deveni periculoasă.


Cursul de perfecționare cere
experiență personală și exersare continuă.
Un minim de experiență în conducerea motocicletei este necesar înainte de participarea la un curs de perfecționare: înțelegi mai bine de ce o manevră este mai eficientă, dacă ai un termen de comparație.
De asemenea, de reținut că ponturile primite la curs sunt de puțin folos în lipsa practicii, a repetiției. Nu ajută nici dacă sunt memorate, nici dacă sunt scrise. Trebuie să continui să mergi cu motocicleta. Valoarea unui curs se vede în timp în schimbările pe care le-a creat în modul tău de a conduce.

Dacă ești interesat(ă) de un curs de perfecționare, ești deja un conducător preventiv și dornic de progres. Felicitări! 
Ce curs ai vrea să faci?


Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel


May 13, 2022

„Ce geacă-mi recomanzi?”

 
Aceasta e a treia întrebare la care vrem să vă răspundem, din seria celor frecvente, de genul „ce motocicletă?”, „ce cască?” etc.
...Ce geacă? Pe scurt: una de vară. Nu greșiți nici cu alte tipuri de geci dar avantajele uneia de vară sunt, pe larg, următoarele:



Ușoară și răcoroasă
 
Dacă trebuie să porți echipament de protecție atunci când este cald, o geacă de vară este mai răcoroasă, pentru că are în compunere porțiuni de plasă („mesh”) ce permit o aerisire foarte bună, și pentru că are, în general, o culoare mai deschisă. De asemenea este mai ușoară decât alte tipuri de geci, neavând strat termic.

Un singur strat 
Unele geci de vară sunt și mai ușoare pentru că nu au strat interior impermeabil. Poate părea un dezavantaj, dar nu e chiar așa. În caz de vreme bună, a merge cu acest strat montat înseamnă a reduce aerisirea gecii, iar în caz de vreme rea vă trebuie o mare rapiditate în dezbrăcarea gecii, montarea stratului și îmbrăcarea gecii exact înainte să plouă. În loc de acest strat interior greu de manipulat puteți lua cu voi o geacă de ploaie comprimabilă, cumpărată de la orice magazin sportiv, care să fie cu o măsură mai mare decât geaca moto. Rezolvați astfel problema impermeabilității cu un accesoriu mai ușor, care ocupă mai puțin spațiu și care se îmbracă mai repede.

Un preț mai bun 
Gecile de vară sunt construite cu mai puține materiale, de unde rezultă costuri mai mici de producție și preț mai mic de vânzare cu amănuntul. De reținut că materialul anti-abraziv de pe umeri, coate și spate oferă aceeași protecție, nu este în cantități mai mici decât la gecile de trei sezoane. Ca și alte tipuri de geci, cele de vară vin echipate cu protecții solide pentru umeri și coate, la care se poate adăuga, opțional, o placă de protecție spate.


Dacă a merge cu o geacă de touring, sau de piele, sau neagră, vara când e cald și foarte cald, vi se pare o idee bună, atunci nu citiți acest articol 😛
Dacă vreți să luați în considerare sfaturile noastre, așa subiective cum sunt ele, dar bazate pe „ceva” experiență, atunci prima voastră geacă ar trebui să fie una de vară.


Foto: REV'IT!
Text: Alex Cercel

May 5, 2022

„Ce motocicletă să-mi iau?”

 
Un nou articol din seria „Ce [...] să-mi iau?” Data trecută am vorbit despre cască, mai încolo vorbim și despre geacă, mănuși etc.
Nu știu voi, dar noi am auzit întrebarea din titlu de un milion de ori. Vom răspunde cu câteva criterii de alegere, și două-trei exemple de motociclete populare, dar nu vă așteptați să obțineți dintr-un articol de blog o explicație demnă de Britannica.


„Alege un motor mic”
Dacă ar fi să întrebi un instructor moto, te-ar îndrepta spre o motocicletă mai mică la început, chiar dacă ai obținut categoria A.
„De ce mică, și cât de mică?” vei răspunde cu indignare. Stai liniștit(ă) că nici noi n-am urmat sfatul ăsta pe care ți-l dăm acum: începe cu un 300, sau chiar cu un 125cc.
Dar de ce ar fi mai bine mic? În primul rând pentru a stăpâni mai bine frânarea, apoi pentru puterea redusă, care îți lasă timp să deprinzi comenzile motocicletei. Decelerarea cu o motocicletă de 125cc echivalează cu o frână de motor, turația scade repede și ai timp de gândire când ai nevoie de frânare de urgență. Cu o motocicletă de 600cc decelerarea nu se observă, inerția motocicletei este foarte mare, timpul de gândire, evaluat în general la 1 secundă, este acum o fracțiune, și un accident fatal e foarte aproape.
Evoluția unui conducător moto bun se vede cel mai bine în cazul elevilor de 16 ani. Pentru a conduce categoria A, ei nu au încotro decât să treacă, pe parcursul a 4 ani, prin subcategoriile A1 și A2. Vreți o comparație între abilitățile a doi conducători de motociclete? Comparați pe cineva care a început direct cu categoria A pe o motocicletă „mare” și pe cineva care a trecut prin toate subcategoriile și conduce acum același model „mare”. Cine credeți că stăpânește motocicleta mai bine?


„Alege în funcție de ce vrei să faci”
Nu ai căutat nimic pe internet și nu știi nici un tip de motocicletă. Ce-ar trebui să alegi? Începe cu a stabili unde vrei să mergi cu motocicleta: vrei să te plimbi mai mult prin oraș, vrei să faci călătorii, vrei să mergi din când în când pe circuit, vrei să mergi off-road? Iată câteva tipuri:

  1. Sport - toată lumea le dorea acum 20 de ani, acum au scăzut în popularitate; carenate; semi-ghidoane; putere mare; trepte lungi; poziție aerodinamică de condus (considerată incomodă de unii); unghi de virare mic; se încălzesc și nu pot fi folosite la potențial în oraș; foarte plăcute pe circuit în weekend;
  2. Naked - cele mai populare modele în momentul scrierii acestui articol; numele vine de la lipsa de carene (se doreau a fi „sportivele” de oraș); ghidon normal; poziție mai comodă de condus; expuse vântului și obositoare la drum lung; foarte utile în oraș;
  3. Touring - mai înalte decât naked; parbriz; rezervor mai mare; poziția cea mai comodă de condus; capacitate bună de a rula cu pasager și bagaje;
  4. Adventure - o categorie relativ recentă; roți de diametru mai mare, capabile și de off-road ușor; rezervoare mari și foarte mari; capacitate de a rula cu bagaje și pasager la viteze mari pe autostrăzi; confort sporit; accesorii electronice numeroase;
  5. Enduro - capacitate mică a motorului; cuplu mare; roți de diametru mare; suspensii mari; foarte capabile off-road; puțin adaptate mersului pe șosea; rezervor mic; șa rigidă, incomodă la drum lung;
  6. Cruiser - motociclete în stil american; grele dar bine echilibrate; motoare de capacitate mare; rezervor mediu; foarte confortabile la drum lung; foarte joase; greu de înclinat pe viraje strânse;
  7. Roadster - motociclete în stil european; în general motoare de capacitate mare; sportive; foarte capabile în viraje; mai puțin confortabile la drum lung;

...și ar mai fi bineînțeles și multe alte „subcategorii” sau „semi-categorii” date de diverse curente custom.


„Alege ce-ți place”
Am ajuns și la ultimul criteriu de alegere a motocicletei, ultimul și cel mai subiectiv. Dacă ai scotocit tot internetul, sau ai vorbit cu nu știu ce cunoștință, sau ai văzut ceva pe stradă și ai zis „aia e!”, atunci alege-o pe aceea. Indiferent de argumentele unora, de logica altora sau de comparațiile de specificații tehnice, nimic nu atârnă mai mult în balanță decât ceea ce simți. „Dar dacă greșesc și nu-mi mai place?” Ei, și la asta trebuie să te aștepți, dar acum ai început singur(ă) să te îndrepți spre ceea ce vrei cu adevărat. Chiar dacă e un drum mai lung, măcar eviți desișurile de pe margine, în care te pot împinge alți connoisseur-i.


Foto: KTM 125 Duke, HONDA NC 750 X, DUCATI Panigale V4
Text: Alex Cercel