După ce am vorbit în articolul precedent de „motocicliști vs. șoferi” astăzi punctăm câteva prejudecăți din lumea școlilor moto: „instructori vs. elevi”. De fapt nu e chiar așa de „versus”, pentru că interesul e comun, dar există așteptări din ambele tabere, iar acestea pot fi înșelate. Haideți să vedem întâi ce cred instructorii despre elevi, că sigur sunteți curioși:
Dacă un elev proaspăt înscris la școala moto deține permis de categoria B se poate presupune, rezonabil, că înțelege rolul ambreiajului, schimbă vitezele ascultând turația motorului și are experiență de trafic. Este una dintre cele mai comune prejudecăți ale instructorilor, adesea contrazisă de realitate. Un elev șofer se poate adapta greu cu ambreiajul la mână, nu schimbă bine pentru că nici cu mașina nu schimbă ascultând turația motorului, iar experiența de trafic este de cele mai diferite grade - de la „inconștiență” la „intensă”. Cei cu o experiență solidă de trafic tind să se grăbească într-o situație cu cedare de prioritate. Un minus la examenul de trafic.
„E mică de statură, o să ne chinuim”
Atunci când vine să se înscrie o elevă mică de statură instructorii dau ochii peste cap. Ursul și iepurașul pe motocicletă nu sunt o caricatură, există în viața reală, iar iepurașul e la ghidon.
De fapt pentru majoritatea elevilor mersul cu pasager este un dezavantaj - motocicleta este grea pe spate, plecarea de pe loc e mai dificilă, echilibrul precar te face să transpiri la viteză mică. De ce se merge cu pasager și ce avantaje există totuși, vom vorbi în alt articol.
Ce putem spune acum despre fetele mici de statură este că unele merg foarte bine. Dovedesc de la începutul orelor că au abilități de conducere, înțeleg că trebuie să controleze prin postură, nu prin forță, motocicleta oprită, că trebuie să plece cu accelerație de pe loc, mai ales când au pasager, și că echilibrul se ține mai ușor în mișcare. Mai bine decât alți elevi avantajați de natură.
Ne limităm la aceste exemple, pentru că nu e un articol enciclopedic, și trecem așteptările elevilor:
Scotocind internetul după review-uri, școli, motoare, orice viitor motociclist ajunge să se documenteze și despre concepte precum: „counter steering”, „rev matching”, „filtering”, „fixation” etc. Mare îi este însă dezamăgirea când, la pregătirea pentru obținerea permisului moto nu i se menționează nimic despre toate acestea. Argumentul ar fi că nu putem trece de la grădiniță la liceu fără să facem școala primară. Grădinița este bicicleta.
La școala primară unii elevi se chinuie cu învățarea traseului de examen în poligon pe toată durata cursurilor, datorită echilibrului precar și lipsei unei deprinderi minime a comenzilor. Alți elevi învață traseul din a doua ședință, dar până la contra-virare mai au de stăpânit manevre esențiale precum: încetinirea, oprirea cu ambele frâne, plecarea de pe loc cu accelerație.
Liceul îl reprezintă abordarea virajelor, înclinarea ș.a.m.d., elemente care se învață de obicei prin acumularea de experiență personală sau prin cursuri de perfecționare.
„E dur, dar mă învață ce trebuie”
Nu de puține ori un instructor autoritar, vulgar și chiar violent, e considerat un adevărat model de profesor.
În general, nu doar în domeniul școlilor moto, o persoană care vorbește tare, dă asigurări repetate și cere hotărât, primește încrederea totală a clientului. O persoană care răspunde politicos și afirmă uneori că nu știe sigur, este considerată lipsită de profesionalism și inutilă atingerii obiectivului clientului. E în natura umană.
Revenind la școala moto, unii elevi sunt mulțumiți cu o abordare dură, alții consideră ca nu au rămas cu prea mult de pe urma școlii dar „e ok dacă au luat permisul”. În fond, clientul unei școli e un client captiv, nu are termeni de comparație.
Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel