23% mai mulți elevi în 2022, 2 Yamaha noi în 2023

 

A venit iar momentul pentru articolul „acela” cu cifrele/ statistica/ bilanțul pentru anul care a trecut și angajamentele /propunerile /dorințele pentru anul viitor. Știm, e plictisitor, dar când lucrurile merg, poate fi-mbucurător.

Acum că am terminat cu introducerea să trecem direct la concluzii: numărul de elevi înscriși la școala noastră a crescut cu 23,68 % în 2022 față de 2021, și cu 34,28% față de 2018. 
Da, am împlinit 5 ani! Mulțumim, și vouă la mulți ani! 2018 a fost anul în care unii dintre cei mai vechi/ experimentați /vizionari instructori au pornit la drum sub acest nume: HeyMoto. Încă de la început ne-am propus să evoluăm, să devenim din ce în ce mai buni.

Printre pașii pe care îi facem anual în direcția progresului sunt: cursuri de perfecționare și înnoirea flotei moto. În 2023 veți avea acces la cursuri de perfecționare și pentru grupuri, pe lângă cele 1:1 pe care le oferim deja de doi ani, și veți putea folosi două motociclete noi în poligon. Va fi mai ușor să susțineți examenul de categoria A2 pentru că am achiziționat /agreat /accesorizat o Yamaha MT-03, iar la anul se va livra o altă Yamaha MT-07, nou-nouță, pentru categoria A. Flota HeyMoto va ajunge în 2023 la cinci motociclete Yamaha MT: trei pentru categoria A și două pentru A2.

Ne dorim ca școala moto să fie o experiență pozitivă pentru fiecare elev și ca procesul de învățare să nu fie mecanic. Ne dorim mai mult. Dacă și voi vreți mai mult de la școala moto haideți să lucrăm împreună! 

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel

Danemarca, Feroe, Islanda 2022: pe urmele vikingilor (II)

Am așteptat cu emoție întâlnirea. Teama de vremea rea m-a făcut să uit cât de departe eram de casă. Acum mi se pare incredibil până unde am ajuns, atunci eram îngrijorat de cum o să mă descurc două săptămâni într-o țară cu temperaturi atât de mici și cu prețuri atât de mari. 

ISLANDA 
După ce am trecut printre pereții Seydisfjordur și am urcat înspre orășelul Egilstaddir, m-am întrebat, ca tot turistul: „acumaa... spre nord sau spre sud?” Nu ploua, iar majoritatea „campagiilor” se îndreptau spre sud, așa că am ales să merg spre nord. Am părăsit „șoseaua de centură” pentru un drum de pietriș ce mergea spre gura de vărsare a râului Jökulsá á Brú, soarele a ieșit dintre nori și așa am început tura în „Țara de Gheață”. 

Avea să fie o zi plină de peisaje surprinzătoare: în 400 de km am trecut prin lunci înverzite, am urcat trecători montane cu drumuri de pământ, am coborât prin văi cu relief vulcanic, am mers pe coastă, am străpuns o ceață deasă care urca dinspre ocean și te lăsa ud ca după ploaie, am traversat mlaștini populate cu sute de păsări de țărm, am văzut stoluri de gâște de zăpadă, am trecut poduri înguste și, într-un final, am ajuns spre seară în Husavik.

Acest oraș de circa 2.000 de locuitori era în trecut un important centru pentru vânarea balenelor, iar acum devenise „capitala observatorilor de balene”. Am consimțit să fiu atras de această publicitate și am făcut o crestătură în buget pentru o tură prin apele golfului Skjálfandi. Poate că turiștii sunt pașnici de fel, dar sunt la fel de înverșunați ca vânătorii vikingi când observă ceva la orizont. Balena trebuie alergată cu bărcile de mare viteză și „prinsă în plasa telefoanelor”. Când a fost momentul potrivit m-am ridicat și eu în picioare, în rest, cu capul pe genunchi, m-am luptat cu răul de mare.

Am plecat târziu din Husavik, spre Akureyri unde, pe o ploaie ca de octombrie, am fost singurul vizitator al Muzeului Islandez al Motocicletelor. Au urmat două zile cu ploi reci, vânt puternic ce sufla în rafale, temperaturi de 6-8 grade, și două nopți de cazare la hosteluri cu prețuri de hotel.

De acolo am ales să urmăresc linia de coastă prin toate fiordurile de nord-vest, am trecut prin Isafjördur și am petrecut o noapte în singurătate pe lângă ferma Minnibakki. Am coborât apoi spre Latrabjarg, cel mai vestic punct al Islandei. Aici e o zonă cu drumuri de pietriș, ce urcă pe marginea falezelor, și cu plaje pustii cu nisip auriu. Într-o zi cu soare te poți păcăli că te afli într-o insulă din sudul Atlanticului.

Am urmat coasta mai departe spre sud până la Budardalur, o localitate ce mi se părea, ca multe „orașe” din Islanda, construită în jurul unei benzinării. Aici se afla un muzeu cu tematica celor două saga ce povestesc descoperirea Americii de către vikingi. În relativă apropiere, la Eiriksstadir, arheologii islandezi au pus în evidență fundația casei lui Eirik cel Roșu, și au construit o replică din turbă, piatră, lemn și iarbă.
Eirik a fost cel care a întemeiat prima colonie europeană în Groenlanda iar Leif, unul din copiii săi, a fost cel care a stabilit prima așezare sezonieră în America. Se pare că cei veniți pe urmele lui Leif, cu intenția de a întemeia colonii permanente, au navigat până aproape de locația actuală a orașului New York. Casa lui Eirik a fost cea mai frumoasă locație vizitată în Islanda. Se însera, mi-era frig și foame, dar nu m-am grăbit să plec, am zăbovit la pârâul de lângă ruine. Eram pur și simplu fericit.

Am pornit în final spre Reykjavik, unde îmi propusesem să stau trei nopți în campingul central. În prima seară am sacrificat iar bugetul și m-am dus spre un fast-food cu burgeri unde am întâlnit angajați români. M-am simțit ca acasă. A doua zi am vizitat pe jos tot centrul vechi, iar a treia am făcut revizia motocicletei. 

Din capitală am pornit mai departe spre celebrul vulcan activ Fagradalsfjall, pe care însă l-am găsit stins. Singurul râu care mai curgea era cel de turiști, în amonte, cel de lavă era negru și împietrit. Peisajul era selenar. Știu, ați mai auzit asta. Cum să vă spun mai bine, că nici voi n-ați fost pe lună... Munții din jur erau ca atunci când era Pământul făt, când încă avea acea fragilitate de copil al Cosmosului. 

Simțeam că se apropie finalul călătoriei. Trebuia să mai bifez, ca tot turistul, o baie într-o piscină cu apă geotermală. Bine am făcut, că în rest nu prea mi-a fost cald vara în țara aia... 

Apoi, de acolo, din Fludir, puteam să mai bifez, ca tot turistul, un gheizer, sau turul complet al Islandei. Am ales în schimb să fac o traversare sud-nord a insulei pe F26, una din puținele rute off-road care trec prin centrul nelocuit. 

Am ezitat, pentru că eram singur și drumul era presărat cu foarte puțini aventurieri.
Am îndrăznit și până la urmă am reușit să fac cei 300 km în două zile. Drumul era din pietriș, destul de drept, cu porțiuni de nisip scurte și surprinzătoare, cu vreo 9 sau 10 traversări prin apă și cu o pustietate intimidantă pe laturi. În depărtare vedeam ghețari, în apropiere era un deșert de piatră măturat de vânturi reci. Noaptea am petrecut-o la refugiul Nyidalur. 

A doua zi am ajuns la cascada Godafoss, „Cascada Zeilor”, în care, așa se spune, la adoptarea creștinismului, islandezii și-au aruncat „chipurile cioplite”.

În aceeași seară am „pus tabăra” pe malul lacului Myvatn, în apropierea misterioasei formațiuni, nu formații, Dimmuborgir. Și în acest camping m-am întâlnit cu angajați români. Apusul a fost superb. A fost cea mai frumoasă, singura de altfel, zi de vară pe care am petrecut-o în Islanda.

Mai aveam timp de zăbavă dar am preferat să explorez drumul de nord-vest până la Borgarfjördur unde exista o veche casă islandeză din turbă. De acolo am ajuns pe la ora 16 în Egilstaddir. Era prea devreme să merg la camping.

Am hotărât să mai fac un ocol prin sud-est, până la Breidalsvik. Am regretat repede. Pe ruta off-road 939 m-a prins o veme de noiembrie, cu burniță și vizibilitate la câțiva metri, apoi, pe șoseaua de coastă, ploaie și vânt în rafale. Eram dărâmat psihic și căutam cu disperare o cazare unde să mă pot usca dar, când am intrat în tunelul de după Faskrudsfjördur, am realizat că pot ajunge cu viață înapoi în camping. Dincolo era soare. 
Ce mi-o fi trebuit?

După acești 200 km de coșmar am dat peste un camping cu aspect de tabără de refugiați. Toată lumea care se întorcea la vapor oprea în pâlnia Egilsstadir. Parcela pentru corturi era plină ca o gară după sărbători.
Mi s-a rupt un băț de cort în două locuri, l-am peticit cu niște nemți și niște izolierband, am mâncat conservă, am băut votcă și m-am culcat. Eram și eu rupt în două.

În ultima zi am sosit devreme în Seydisfjordur, după o „etapă” de 30 de km, și am băut câteva ginuri într-un băruleț făcut dintr-o cabină de navă pusă pe plajă. Ciudat, eram ca-n localul preferat, acasă-n QP Pub.
M-am îmbarcat, am făcut o baie în cabină și am ieșit repede pe punte. Vaporul deja își urma cursul prin fiord. De ce atâta grabă pe viața asta? Fiecare moment trebuie să i-l furi...
Greu a fost. Frumos a fost. Oare o să mă mai întorc? Oare asta a fost?

Text și Foto: Alex Cercel

Danemarca, Feroe, Islanda 2022: pe urmele vikingilor (I)

 

Vara aceasta nu am stat prin poligon, colegii mei au dus greul sezonului, pentru că eu am plecat în august într-o tură lungă în Islanda.

E adevărat că urmele vikingilor se găsesc și pe la Constantinopol, și prin Ucraina, Franța sau Anglia dar, neavând decât 5 săptămâni la dispoziție am folosit ceea ce ei nu aveau, autostrăzile, și m-am dus direct spre Danemarca. De acolo m-am îmbarcat pe Norröna singurul feribot care duce turiști, navetiști și noi coloniști spre insulele Atlanticului de Nord: Feroe și Islanda.

DANEMARCA
Am ales să intru în Danemarca prin Suedia, nu prin Germania cum e mai ușor, pentru că voiam să trec strâmtoarea Øresund pe podul omonim. Celebrul Øresund Bridge are o lungime de 8 km și coboară înspre Copenhaga printr-un tunel submarin săpat într-o insulă artificială.
Cu tot riscul am oprit pe banda de urgență pentru o poză. 

Primul oraș în care am oprit este și prima capitală medievală a Danemarcei: Roskilde. Aici m-am cazat la cel mai scump, dar și mai luxos, camping european. Era amplasat pe malul Mării Baltice, avea pădure, gazon și, per total, aspectul unui club de golf. 
În Roskilde, obiectivul cel mai important pentru mine era Muzeul Corăbiilor Vikinge care, pe lângă vasele recuperate de arheologi și expuse în clădire, avea un superb șantier naval tradițional unde se construiau replici ale celor mai cunoscute tipuri de bărci, vase comerciale și corăbii de luptă vikinge. Am stat o zi întreagă acolo și poate că n-aș fi plecat dacă nu mi-ar fi impus „economia” călătoriei. 

Următorul obiectiv a fost cimitirul viking de la Lindholm Høje, cu mormintele sale de forma unei bărci, așa cum îi șade bine unui popor al mării să aibă. De acolo am pornit spre Skagen, cea mai nordică localitate din Danemarca. 

Plajele de lângă Skagen sunt într-o zonă cu păduri de pini, ce formează un plăcut contrast cu nisipul auriu și cu albastrul mării. De ce oare nu mai umblă nimeni cu șevaletul la subraț pe-aici? Doar adventure bikes și campervans...
Malurile mării mai sunt încă presărate cu buncăre germane ce au făcut parte din Zidul Atlanticului. Am petrecut aici o seară mergând pe jos pe plajă până la cel mai nordic punct al ei, acolo unde se întâlnesc apele Mării Baltice și ale Mării Nordului.

FEROE
Aceste insule au poate cel mai spectaculos peisaj din câte am văzut până acum. Dacă în Islanda puteam să fac analogii cu alte peisaje alpine sau marine pe lângă care am mai trecut, în Feroe piramidele verzi-negre care ieșeau din mare îmi păreau ceva din vremea Genezei.
A vedea aceste insule de la nivelul apei este cu adevărat impresionant. E un peisaj impunător care îți poate apărea pe rând ca un tărâm al legendelor sau ca un loc înfricoșător. 

Feroe este o țară în plină dezvoltare, cu șosele și tuneluri submarine ce conectează aproape toată suprafața arhipeleagului, cu peste 100.000 de mașini și din ce în ce mai puține bărci. Doar ici-colo mai vezi câte o fermă tradițională, o casă cu acoperiș de iarbă, sau un mic cartier de case vechi. De la un capăt la altul drumul trans-insular are cam 100 de km, urmează linia coastei sau urcă în zone cu aspect alpin.
Dar drumurile pe uscat nu erau caracteristice vikingilor, trebuia să fiu pe mare ca să simt cumva istoria locului. Am ieșit împreună cu un grup de turiști pe un trauler vechi și am pescuit și eu un eglefin. Atunci am înțeles cum se trăia pe aceste insule pustii. Din recolta Atlanticului...

(va urma)

Text și Foto: Alex Cercel

„Ce încălțări moto să-mi iau?”

Ultima întrebare din seria celor populare
la care am răspuns în acest sezon: ce cască, ce motocicletă, ce mănuși / geacă / pantaloni 
recomanzi, este: „ce fel de încălțăminte moto să-mi iau?” 

Buuun, acum hai să vedem „cu ce se mănâncă” încălțămintea moto. Ar fi patru tipuri de enumerat: cizme sport pentru circuit viteză, cizme de motocross, cizme de touring și ghete scurte. Toate cizmele oferă protecție la vârf, călcâi și tibie. Cele sport sunt mai scurte și au în plus slider-e pe exteriorul vârfurilor, cele de motocross sunt mai înalte, rigide și se simt ca niște clăpari de ski, iar cele de touring sunt intermediare ca înălțime, sunt din piele și sunt mai confortabile.

Recomandarea noastră este însă ca „prima încălțăminte moto” să fie ghete scurte, nu cizme. Ghetele au protecții la vârf, călcâi, și lateral la glezne, sunt foarte comode pentru mersul de zi cu zi pe motocicletă sau pe jos. Acest tip de încălțăminte a apărut relativ recent, mai întâi ca variantă scurtă a cizmelor sport pentru circuit, și apoi a evoluat spre o formă similară cu a bascheților. Mărcile care au promovat ghetele scurte sport au fost Alpinestars și Ixon, de exemplu, dar au fost depășite de mărci precum TCX, Gaerne, Falco, Rev'it, care au abordat un stil casual, mai atrăgător și mai practic în mediul urban.

Acum că am lămurit și acest aspect, vă considerăm echipați complet și ne așteptăm să nu ne mai întrebați, ci doar să căutați link-urile articolelor 😝

Foto: Alpinestars, TCX
Text: Alex Cercel

Iernează în Nord: Mototehnica Mogoșoaia

 

În caz că nu vreți să urmați traseul păsărilor călătoare, și să iernați în Sud, cum v-am recomandat în articolul trecut, există varianta unui cămin cald pentru motocicletă și în Nordul Bucureștiului, la Mototehnica, în Mogoșoaia. 

De Mototehnica știți sigur ceva: ei sunt
„the go-to people” când vine vorba de service pentru motociclete BMW, și reprezentanți Wunderlich. Să vedem oferta lor de iarnă:

Pentru a ține iarna aceasta motocicleta în garaj la Mototehnica plătiți 180 lei pe lună, sau 600 lei pentru un pachet de 4 luni, și aveți inclus transport gratuit la garaj, cu duba de service, din București sau județul Ilfov; de asemenea beneficiați de întreținere lunară a bateriei, acces la motocicletă în timpul programului, reduceri la servicii de mentenanță și bonus bilet la „concursul de iarnă”. 

Cei de la Mototehnica dispun de 80 de locuri în garaj și sunt localizați în Mogoșoaia, pe strada Ciobanului nr. 80-84. Îi puteți contacta la telefon 0722117575 sau pe mail la office@mototehnica.ro Dacă vouă vă e frig în case, măcar motocicletei să-i fie cald! ⛄

Foto: Mototehnica
Text: Alex Cercel

Iernează în Sud: Hotel Moto Berceni

 
Când plouă și sunt patru grade Celsius, e momentul să ne căutăm garaje. „Winter is coming” și motocicletele noastre trebuie să petreacă sărbătorile de iarnă undeva la o pensiune, sau chiar un hotel.

Unul dintre cele mai vechi hoteluri moto din București, poate chiar cel mai vechi, inițiat încă din august 2015 de colegul nostru Titi Fătu, s-a redeschis anul acesta într-o locație nouă din sudul Bucureștiului: comuna Berceni. Noul garaj pentru iernat are o suprafață mai mică, dar este mai bine amenajat și poate găzdui 25 de motociclete. Prețul pentru o lună de cazare la Hotel Moto este de 100 de lei. 

Oferta de iernare pentru motociclete a Hotel Moto Berceni se adresează în special celor care locuiesc în jumătatea sudică a Bucureștiului, dar și altor doritori. Pentru programarea motocicletei, date privind locația, sau pentru orice alte informații îl puteți contacta pe colegul nostru folosind mesageria paginii Hotel Moto, sau prin WhatsApp.

„Dacă vouă vă e frig, și motocicletei îi e frig” 😉
N-o lăsați să ruginească afară!

Foto: Titi Fătu
Text: Alex Cercel

Cei din noiembrie vor fi cei dintâi

 
Am mai scris despre „cea mai bună perioadă ca să mă înscriu la școală” dar, cum lumea nu citește, mai scriem, poate se răzgândește... Astăzi ne concentrăm pe noiembrie, ultima lună a sezonului moto, și răspundem la veșnic populara întrebare „dacă mă înscriu acum, am timp să termin?”

S-o luăm pe bucăți: una bucată va fi „școala” iar a doua va fi „examenul”. Sunt două chestiuni diferite, pentru că noi nu avem legătură/influență/putere de decizie asupra programării examenelor practice. Doar DRPCIV.
Chiar dacă de acolo mai primiți din când în când răspunsuri de genul „contactați școala”, noi nu știm când, și cum, se iau deciziile legate de numărul examenelor, sau de data lor. Putem doar să vă spunem ce s-a întâmplat, de regulă, în sezoanele trecute.

Școala în Noiembrie
Da, dacă te înscrii la începutul lunii noiembrie, ai timp să termini cele 13 ședințe de școlarizare fără probleme!
De asemenea ai timp să susții și examenul teoretic. Dacă nu termini ședințele până pe 15 decembrie, le poți continua din 15 ianuarie. După ce susții examenul teoretic vei fi printre primele persoane înscrise la examenul practic, la redeschiderea sezonului moto, în luna martie sau aprilie!

Examenul în Decembrie
Este posibil să susții examenul practic și în prima jumătate a lunii decembrie dar, acest lucru depinde...
Depinde de: cât de bună este vremea, cât de mulți candidați din București au susținut deja examenul teoretic în ultima parte a lunii noiembrie, câți examinatori sunt disponibili pentru categoria A și, nu în ultimul rând, câte examene moto consideră „decidenții” că ar mai trebui programate în luna decembrie. Putem spune, pe baza experienței din ultimii trei ani, că în luna decembrie se programează cel puțin trei examene practice, și că nu ninge.
V-am convins?

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel

O călătorie în Canada, între Pacific și Munții Stâncoși

O țară exotică pentru noi, Canada, a fost destinația din această vară pentru doi motocicliști români: Cătălina, fosta noastră elevă, și partenerul ei, Robert. Nu puteam să nu-i cerem Cătălinei să ne spună cum a fost, mai ales că poveștile ei de călătorie sunt însoțite de fotografii superbe. Vă lăsăm să vă delectați și, de ce nu, să visați la o tură moto pe acel tărâm...

Cum de, Canada?
Ca majoritatea planurilor noastre, expediția în Canada trebuia sa fie inițial în cu totul altă  parte. Apoi, din motive tehnice, în altă parte. Nu s-a legat nici aceea, de data asta din motive logistice. Dar știam că voiam să mergem undeva departe și să facem un drum lung, iar până la urmă Canada a bifat toate căsuțele. Mai precis British Columbia, cea mai vestică provincie canadiană, o întindere gigantică și rece (credeam noi) între Oceanul Pacific și Munții Stâncoși. Așa că ne-am închiriat motoare din Vancouver, îndesat echipament, șube și licori anti-frig în traistă, și am decolat către tărâmul arțarilor.

Aveam Canada „pe radar” de ceva timp grație, în primul rând, filmulețelor lui Ryan F9 (Fort Nine e un canal de YouTube foarte bun de review-uri și sfaturi pentru motocicliști). În plus, anul acesta am fost cumva chitiți pe munți și frig, iar Canada a fost „next best thing” față de ce ne doream inițial. Iar la capitolul priveliști, British Columbia e greu de învins, chiar dacă nu e atât de populară ca alte destinații. Nu în ultimul rând, Canada era o țară pe care niciunul din noi nu o văzuse încă 😊

Cum, pe unde?
Tot din ciclul „planul inițial”, prima noastră întâlnire cu Canada trebuia să fie pe țărână, așa cum ne șade nouă cel mai bine, dar cum unii dintre noi abia văd peste șaua motoarelor de la închirieri off-road, opțiunile ne-au fost grav limitate și ne-am văzut nevoiți să ne mulțumim cu asfalt. Nu că am fi fost dezamăgiți în cele din urmă.

Și uite așa s-a format un plan: cules motoarele din Vancouver, luat vitejește în sus până în Prince George, pe la jumatea provinciei, apoi întors spre vest, mers până la ocean, înapoi în Prince George, și întors pe ocolite în Vancouver, pe o rută scenică, de-a lungul munților, prin Jasper și Banff. Toate acestea în a doua jumătate a lui august, în două săptămâni pline, 13 zile de mers, cu o zi pauză de refacere. Vorba vine „refacere”, pentru că ziua liberă ne-am petrecut-o în Fernie, o Mecca a sporturilor cu munți și cu roți: unul cu bicicleta la downhill prin pădure, și unul „uphill” la pas pe poteci 😊
Iar la încheiere, după întoarcerea în Vancouver, ne-am luat la revedere de la Canada, de la înălțime, cu un scurt zbor cu hidroavionul deasupra parcului național Whistler.

Ce motociclete?
Ca de obicei, eu am fost factorul limitator aici. Dacă Robert își putea închiria practic orice (înălțime cât cuprinde, experiență asemenea), eu aveam din păcate foarte puține variante suficient de joase, ușoare și prietenoase cu începătorii. În cele din urmă ne-am ales cu eternul BWM R1200GS pentru el (în primul rând pentru confort la drum lung și apoi pentru curiozitatea de a încerca măcar o data ceva lăudat aproape universal), și cu o micuță Honda CB500F pentru mine, cu care m-am acomodat bine și de care mi-a plăcut aproape instant. Și așa am pornit noi la drum, cu Wolfgang și Maricica 😁

Inițial, pentru mine alegerea ar fi fost un foarte asemănător CB500X, cu care, spre deosebire de F, și similar GS-ului, ni s-ar fi permis să ieșim în off-road ușor. Din păcate nu mai era niciunul disponibil. Dar la finalul zilei, îmi e greu să regret că am mers cu „Maricica”, pentru că s-a comportat exemplar și iertător pe toate tipurile de drum pe care le-am întâlnit - autostradă, drumuri înguste prin pădure, asfalt bun, asfalt prost, curbe pe ploaie torențială și chiar și trânta unui începător prost și subsemnat, care dă nas în nas cu prima curbă în care intră mai tare decât știe să și iasă, fix în ultima zi... Din fericire (și nu în mică măsură grație echipamentului complet), nu mi-a fost rănit decât orgoliul, iar Maricica a ajuns și ea pe roți acasă, doar cu ceva julituri.

Drumurile Canadei s-au arătat în cea mai mare parte impecabile, ca și șoferii, de altfel. Totul ireproșabil semnalizat, asfalt în general foarte bun, drumuri largi și ușor virajate, șoferi exemplar de disciplinați și precauți, iar impresia artistică... de nota zece. British Columbia pare un deliciu pentru motociclistul/șoferul căruia pur și simplu îi place să conducă!

Ce amintiri?
Expediția în Canada a fost pentru mine una a extremelor. Zile cu ploaie torențială și 12°C, apoi soare orbitor și 34°C fix a doua zi. Distanțe mari, zile relativ lungi și obositoare (4200km în total), dar obiectiv vorbind, drumuri ușoare și neintimidante, ahem... cu anumite excepții 😇 

Peisaje incredibile și oameni politicoși și primitori dar, în același timp, enorm de multe persoane fără adăpost în Vancouver, la colț de stradă cu cafenele trendy și mașini de lux. Nu în ultimul rând, am întâlnit cazări din toată gama: de la „roach motels” pe marginea autostrăzii, la o fostă fabrică de lactate reamenajată ca pensiune, o mini-fermă cu undă verde la scărpinat toate pufoșeniile locale, un bungalow în mijlocul unei podgorii terasate, sau o căbănuță de bușteni în inima pădurii.

Dacă ar fi să trag o concluzie, Canada, British Columbia în mod special, merită văzută și merită trăită pe două roți. Nu am fost la Nordkapp, dar Prince Rupert, cu ale lui foci înotând leneș prin portul micuț, nu pare cu nimic mai puțin un „capăt al Pământului” la fel de demn de văzut. Iar Stâncoșii Canadieni poate nu au un Stelvio sau o Furka, dar la fel de neînsemnat te simți privind giganții profilându-se pe cer de-o parte și de alta a drumului!
Și abia am văzut „vârful icebergului”. Numai în British Columbia ar mai fi și spectaculoasa parte de nord-vest, ce frizează Alaska, apoi, în restul Canadei, Yukon-ul, neiertătoarele Northwest Territories, Newfoundland, și câte și mai câte doar în „shortlist” 💓

La concluzii pragmatice, pot adăuga că am devenit o adeptă convinsă a ideii de a testa cât mai multe feluri de motoare, atât pentru experiența vast diferită în sine, cât mai ales pentru o înțelegere empirică a conceptelor de geometrie și ciclistică. Altfel am înțeles cum și de ce se comportă CRF-ul meu de acasă așa cum se comportă, după ce am simțit cât se poate de concret diferențele pe un motor practic diametral opus în aproape toate privințele. Asta, și jur că manșoanele încălzite nu sunt deloc fiță! 😉

Text și Foto: Cătălina Ioan

WIMA Romania: Pink Ride & Party 5!

Divizia din România a Asociației Internaționale a Femeilor Motocicliste (WIMA) împlinește anul acesta 5 ani, pregătește o petrecere și, curând, un marș caritabil de conștientizare pentru sănătatea femeilor. WIMA Romania este una dintre cele mai active divizii ale asociației internaționale și, pentru a afla mai multe despre activitățile lor, am contactat-o pe Mihaela Hodivoianu, Președinte WIMA Romania și Vicepreședinte WIMA World.

Ce pregătiți în acest final de sezon?
Anul acesta împlinim 5 ani și îi vom sărbători cu o petrecere deschisă tuturor motocicliștilor!
Totul este stabilit, evenimentul are loc pe 5 Noiembrie, în clubul The Pub, începând cu ora 18. Marcăm în același timp și finalul de sezon sau, cum ne place nouă să spunem, „deschiderea sezonului de bârfe”. Vor veni membre WIMA din toată țara, chiar și câteva internaționale, deci va fi o petrecere pe cinste. Avem două trupe invitate, un video aniversar și alte câteva surprize pregătite 😊😉 Musai vă așteptăm să ne distrăm împreună!

Un alt eveniment de suflet, care va avea loc în acest weekend, este a doua ediție a Campaniei „ROZ” – PINK RIDE, ce are ca scop prevenirea cancerului la sân, acest ucigaș tăcut care ne poate afecta oricând mamele, prietenele, surorile. Prevenția este foarte importantă, acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem, așa că vă așteptăm pe toți cei care mergeți pe două roți, indiferent dacă sunteți fete sau băieți, alături de noi, duminică 23 Octombrie la Gara Băneasa, Fântâna Miorița, ora 12:00, ca să ducem mesajul acesta către cât mai multă lume. Desigur că orice donație este de ajutor: acestea se vor strânge în cutia pe care o vom avea în ziua evenimentului, sau se pot trimite direct Asociației R.O.Z., în contul RO90BTRLRONCRT0575024901 deschis la BT.

De când WIMA în România?
WIMA este o organizație internațională prezentă în 39 de țări, iar România a devenit și ea parte din această rețea extraordinară în 2017, continuând istoria WIMA începută în America în anii ’50. Am adus WIMA în România, împreună cu Ina Popa, după ce am căutat asociații de femei motocicliste stabilite la nivel internațional.
În acești 5 ani de existență am crescut foarte frumos. La început eram două persoane care organizam evenimente pentru 10-20 de fete, curioase într-ale motociclismului sau începătoare, plus 2-3 membre care au rămas încă de atunci alături de noi. Acum suntem peste o sută, numai echipa de organizare care pune lucrurile în mișcare fiind formată din aproximativ 15 persoane! 

Am făcut împreună cu membrele WIMA România câteva lucruri de care suntem foarte mândre: prima paradă moto exclusiv feminină, în 2018, întruniri naționale dedicate membrelor WIMA, am făcut parte din campania națională Siguranță pe 2 roți împreună cu Black Helmets și Free Riders și suntem la a doua campanie națională Pink Ride, alături de Vespa în sprijinul asociației ROZ. Am avut apariții TV, radio, în presă și desigur în mediul online, mesajul nostru fiind mereu același „și noi suntem în trafic”, fie că e vorba de femei pe motociclete sau de motocicliști în general. 

În fiecare an organizăm petrecere de Ziua Motociclistei, suntem prezente în cadrul SMAEB cu stand și paradă, avem întruniri anuale cu membrele WIMA, sărbătorim Ziua Iei, participăm la International Ride Day, la WIMA Day, susținem campania R.O.Z., petrecem la „deschiderea sezonului de bârfe” și participăm la întrunirile internaționale anuale. Calendarul nostru crește în funcție de imaginație și oportunități. Un proiect interesant lansat în acest an este Ștafeta WIMA – WeMeet@2022, iar acum suntem aproape de finalul lui. Este un proiect superb care a angrenat aproape toate fetele din asociație și merită un articol dedicat așa că sperăm să fim invitate să povestim despre el.

De când VP WIMA World?
Pe lângă funcția de Președinte WIMA Romania am devenit Vicepreședinte Internațional al WIMA din 2020. Cred că acest lucru se datorează tot diviziei românești care, deși recentă în istoria WIMA, este una foarte dinamică și foarte activă! Acum sunt responsabilă împreună cu Zara Strange, Președinte Internațional, de atragerea noilor divizii, îndrumarea în modul de organizare și pregătirea ședințelor internaționale anuale. 

Anul acesta, la Hunedoara, am avut prima întrunire națională WIMA, cu participare a unor divizii internaționale (Austria, Italia, Finlanda), ceea ce ne-a bucurat maxim. La anul sperăm să vină chiar mai multe membre. Desigur, fiind o asociație de femei, majoritatea sunt mame, așa că întrunirile noastre includ copii, căței, soți („Man of WIMA” – păi nu?), parteneri, prăjituri, tutu-uri, câte o mireasă, concerte, jocuri și ședințe foto în care fiecare se uită după orice altceva numai la fotograf nu. Ca-ntr-o mare familie aș zice...

În Elveția, la întrunirea anuală internațională, am fost 3 participante din România, alături de circa 250 de motocicliste de pe tot globul. Locul ales a fost genial: între munți, văcuțe, lacuri – tot ce are Elveția mai bun! Toată lumea a participat la parada organizată în penultima zi, iar în timpul petrecut acolo s-au organizat trasee, jocuri, seri tematice, printre care cea mai impresionantă a fost cea cu proiecția fotografiilor din arhiva WIMA cu motocicliste din anii '60, '70, în costumele și cu motocicletele din perioadele respective.
Un asemenea moment evocă deopotrivă o nostalgie dar și un sentiment de mândrie, pentru că noi ducem mai departe moștenirea femeilor acestora atât de curajoase pentru vremurile acelea.

Sunt multe fete pe motociclete?
Numărul de motocicliste este în mod clar în creștere, nu doar în Romania dar și la nivel internațional. Numărul de membre WIMA a stagnat în timpul pandemiei dar acum crește din nou. Ceea ce ne dorim noi este ca fetele să se identifice cu comunitatea, să fie implicate, să participe la evenimente și să devină parte din această mare familie, cu tot sufletul 💕 

Foto: WIMA Romania
Text: Mihaela Hodivoianu

„Primii mei pantaloni moto. Cum să fie?”

 
Am răspuns pe parcursul acestui sezon la cele mai comune întrebări de tipul „ce îmi recomanzi?”: motocicletă, cască, geacă, mănuși. Astăzi vorbim despre pantaloni, data viitoare despre ghete și gata, o să aveți prima serie de echipament complet. Restul garderobei moto vă lăsăm să o completați singuri/singure, în funcție de motocicletă, modă, momentul zilei...

Zi de zi
Până acum zece ani, pantalonii moto erau din piele sau poliester, inspirați de echipamente de curse, ficși, greu de purtat în afara condusului și includeau protecții rigide. 
De curând a apărut în lumea moto design-ul casual, atrăgător, cu confort sporit dar și grad de protecție redus. Acest compromis era necesar pentru cei care conduceau zilnic în oraș, nu pe circuit. Din această gamă a echipamentelor urbane, blugii moto sau cargo pants sunt recomandarea noastră pentru „prima pereche de pantaloni”.

Protecție
Cu ce diferă blugii moto de cei obișnuiți? În primul rând includ protecții soft, din plastic sau gel balistic și au mai puține accesorii de metal în zonele expuse căzăturilor. În al doilea rând sunt din bumbac dublat cu țesătură de aramid în zona spatelui, șoldurilor și genunchilor, pentru a fi rezistenți la abraziune. De reținut că sunt mai groși, iar din cauza straturilor multiple e greu de găsit o croială potrivită. Mărcile care au luat startul mai devreme în domeniul echipamentelor urbane tind să aibă croieli mai bune acum: Rev'it față de Dainese, John Doe față de Alpinestars, Trilobite față de Rebelhorn, de exemplu. 

Ca să tragem o concluzie, pantalonii moto din material textil, fie blugi sau tip cargo, oferă protecție medie, plus de confort și bonus de „cool”.

Foto: Rev'it, John Doe
Text: Alex Cercel

carVertical, util pentru verificarea unei motociclete SH

Începând din acest an puteți verifica istoricul unei motociclete pe baza seriei de șasiu, online, pe site-ul carVertical. 

Raportul privind istoricul vehiculului este generat contra cost și se bazează pe căutarea numărului de identificare (VIN / serie șasiu) în diferite baze de date: poliție rutieră, registre auto, rețea de dealeri, service-uri, autorități de mediu, anunțuri vânzări, companii care casează vehicule. Datele colectate sunt legate de: situația fiscală, furturi, kilometraj, inspecții tehnice, accidente rutiere. 

Deși carVertical este prezentă încă din 2017 pe piața auto din Statele Unite, Canada și peste 20 de țări din UE, compania lituaniană a lansat abia anul acesta instrumentul pentru verificarea motocicletelor în baze de date. 
Informațiile colectate de companie sunt utile persoanelor interesate de achiziționarea unei motociclete second-hand dar, desigur că rapoartele obținute nu sunt exhaustive. Informațiile pot fi incomplete datorită lipsei, se pare, a accesului la bazele de date ale companiilor de asigurări, datorită lipsei reviziilor vehiculului în service-uri autorizate, sau datorită unui accident rutier nedeclarat și a unei reparații făcute în regim propriu. 
Motocicleta pe care doriți să o cumpărați trebuie deci inspectată și vizual (evacuarea, cadrul, frânele, ambreiajul, roțile, lanțul), și auditiv (motorul pornit poate avea sunete suspecte). Totuși carVertical rămâne un instrument util și, în prezent, cel mai accesibil mod de a verifica istoricul unei motociclete.

Foto: carVertical
Text: Alex Cercel

Parteneriat HeyMoto & Asfalt Uscat: 5% reducere din Septembrie!

Începând din septembrie 2022, fiecare elev înscris la școala HEYMOTO primește un cod de reducere de 5%, valabil pentru echipamente cumpărate de la magazinul ASFALT USCAT.
De acest parteneriat vor beneficia toți elevii înscriși la HeyMoto începând din această lună, precum și cei care se vor înscrie în 2023! 

HeyMoto oferă fiecărui elev echipamentul de protecție necesar pentru perioada de școlarizare: cagulă, cască, armură de protecție și genunchiere. Echipamentul este împrumutat pe durata efectuării orelor de școală, dar cagula rămâne în proprietatea elevilor, din motive de igienă. Totodată solicităm fiecărui elev să își achiziționeze propriile mănuși moto și ghete cu protecții. Prin parteneriatul cu Asfalt Uscat sprijinim elevii în privința acestor costuri conexe activității de conducere a motocicletei.

Asfalt Uscat este unul dintre cele mai mari magazine de echipamente și accesorii moto din țară. Partenerul nostru importă sau distribuie mărci precum REV'IT, ALPINESTARS, OZONE, REBELHORN, HJC, SCORPION, O'NEAL, KRIEGA, QBAG, FALCO, GARMIN, MIDLAND, RAM, SHAD sau BEL RAY. În martie 2022 a inaugurat unul dintre cele mai mari showroom-uri din București, în apropierea autostrăzii A2, pe Drumul între Tarlale nr. 63. Gama largă de produse și stocurile mari ale magazinului vă vor ajuta să găsiți echipamentul potrivit. Codul de reducere poate fi folosit o singură dată, valabilitatea este nelimitată.

Foto: Asfalt Uscat
Text: Alex Cercel