Am răspuns pe parcursul acestui sezon la cele mai comune întrebări de tipul „ce îmi recomanzi?”: motocicletă, cască, geacă, mănuși. Astăzi vorbim despre pantaloni, data viitoare despre ghete și gata, o să aveți prima serie de echipament complet. Restul garderobei moto vă lăsăm să o completați singuri/singure, în funcție de motocicletă, modă, momentul zilei...
Până acum zece ani, pantalonii moto erau din piele sau poliester, inspirați de echipamente de curse, ficși, greu de purtat în afara condusului și includeau protecții rigide.
De curând a apărut în lumea moto design-ul casual, atrăgător, cu confort sporit dar și grad de protecție redus. Acest compromis era necesar pentru cei care conduceau zilnic în oraș, nu pe circuit. Din această gamă a echipamentelor urbane, blugii moto sau cargo pants sunt recomandarea noastră pentru „prima pereche de pantaloni”.
Protecție
Cu ce diferă blugii moto de cei obișnuiți? În primul rând includ protecții soft, din plastic sau gel balistic și au mai puține accesorii de metal în zonele expuse căzăturilor. În al doilea rând sunt din bumbac dublat cu țesătură de aramid în zona spatelui, șoldurilor și genunchilor, pentru a fi rezistenți la abraziune. De reținut că sunt mai groși, iar din cauza straturilor multiple e greu de găsit o croială potrivită. Mărcile care au luat startul mai devreme în domeniul echipamentelor urbane tind să aibă croieli mai bune acum: Rev'it față de Dainese, John Doe față de Alpinestars, Trilobite față de Rebelhorn, de exemplu.
Ca să tragem o concluzie, pantalonii moto din material textil, fie blugi sau tip cargo, oferă protecție medie, plus de confort și bonus de „cool”.
Foto: Rev'it, John Doe
Text: Alex Cercel