GREȘELI REPETATE, COSTURI NERECUPERATE

Jan 18, 2021

Electric viitorul, dar Design-ul?

 
De ce nu merge mai multă lume pe „Electric Avenue”,
că doar e în centru, e o chestie pornită pentru mediul urban, și pentru planetă? Ei bine din cauza Design-ului, trebuia s-o spună cineva! 


Unii cred că principalul motiv al lentorii pieței moto electrice este conservatorismul motocicliștilor, îmbătrâniți în concepții vechi și în mecanismele lor uleioase.
Alții cred că vânzările sunt stăvilite de prețul mare al vehiculelor (6.000 - 25.000 Euro), de autonomia mică (60 - 250 km / încărcare) și de viteza încă redusă. Aceste observații pot fi combătute cu următoarele argumente: prețul mare se amortizează în timp prin reducerea costului alimentării și al veșnicelor consumabile, autonomia este suficientă pentru o navetă suburbană, viteza maximă este între 75 și 200 km/h, iar cuplul instant poate ajunge, după cum afirmă francezii de la ELECTRIC MOTION, la un înnebunitor 600 Nm!

Cum rămâne cu aspectul însă? ZERO Motorcycles, producătorul american cu cele mai dezvoltate motoare electrice, și cu cele mai mari vânzări la nivel mondial, are o gamă de design de la ieftin la comun, ca să nu mai vorbim de finisajele din plastic (butoane, far etc.) care lasă mult de dorit. HARLEY DAVIDSON și-au pus un preț premium pe LiveWire, dar au investit în design mult mai puțin decât în Long Way Up. Un premiu pentru extravaganță trebuie acordat austriecilor de la JOHAMMER, cu insecta lor cu analogii interbelice (Majestic sau Ner-A-Car), dar care e totuși prea mult pentru un motociclist petrolist...


Tot încercând să găsească design-ul futurist producătorii mici nu au reușit să ne atragă spre electronică, iar producătorii mari, tot încercând să păstreze motorul cu ardere internă, au reușit să ne sufoce cu electronică. Nici unii, nici alții, și nici cumpărătorii, nu conștientizează că nu specificațiile tehnice vând o motocicletă nouă, ci design-ul. Felul în care arată o motocicletă te poate face să relaționezi instant cu ea. Abia apoi vin argumentele: „e cea mai, chiar dacă...” sau „nu e cea mai... , dar!”


Încotro să ne ducem? Păi dacă e să o luăm, cătinel, cătinel, electric, putem spune că unii proiectanți chiar au reușit să ne scoată din conservatorism cu un design... retro! Olandezii de la MEIJS Motorman au creat o motoretă electrică su-u-per-bă! Tot în dulcele stil clasic au dat drumul la precomenzi și suedezii de la RGNT Motorcycles.
Dar cel mai reușit design de motocicletă electrică din lume trebuie să fie street tracker-ul celor de la ALTA Motors, care nu s-a produs niciodată. La fel de vechi în branșă ca și cei de la ZERO, americanii de la ALTA au fost cumpărați în 2018 de Harley, pentru a fi abandonați șase luni mai târziu. 
Păcat, dacă nu ar fi lipsa asta de viziune și liberalizarea pieței furnizorilor de energie, chiar aș trece pe electric...


Foto: ZERO Motorcycles, JOHAMMER, BIKE EXIF
Text: Alex Cercel