Recenzie la o întoarcere: jurnalul lui Vladimir, o gură de aer proaspăt în literatura de călătorie

 
În preajma lansării oficiale a cărții „Dusîntors” scrisă de Mihai și Vladimir Barbu, vă oferim o scurtă recenzie a celei de a doua părți a ei, „întorsul”.

Dacă „Dus” prezintă călătoria spre Mongolia a tânărului fotograf și motociclist Mihai Barbu, „Întors” este, în sens cronologic, întoarcerea lui în Mongolia însoțit de familie, într-o motocicletă cu ataș. Partea a doua este practic jurnalul fiului Vladimir, scris cu ajutorul mamei sale Oana. 

„Întors” ocupă doar o șesime din volumul total al cărții dar te-ndeamnă repede s-o răsfoiești. Atrage prin ilustrații, coloritul în acuarelă și font-ul frumos, care este chiar scrisul de mână al lui Mihai Barbu. Paragrafele sunt scurte și îți garantează un zâmbet la fiecare spicuire. Se citește atât de ușor încât ai putea s-o termini înainte de a ieși din librărie, dar tot ai cumpăra-o pentru a o tezauriza. Jurnalul lui Vladimir reușește să reducă realitatea unei călătorii la esență.

Ici-colo ai certitudinea că este lumea unui copil, privită printre picioarele adulților preocupați să atingă un scop nedefinit: lucrurile au proporții mari (aici ilustrațiile ajută), și problemele de asemenea, căci se „aude” ecoul unor îngrijorări ale părinților... „un sat [...] numit Orașul Munților”; „Am văzut un șoarece cu coada foarte lungă”;   „Am crezut că tati are o problemă la pașaport,   dar nu avea”.

Alteori e lumea unui călător versat care contemplă „subiecții” și care știe să deguste contrastele „culturale”: „Șoferii [...] ne-au chemat la ei în tir să bem ceai și tati a băut o votcă”; „Am mâncat o supă cu cărniță și înăuntru era un cartof întreg.”

...sau e pur și simplu lumea unui om care simte, autentic: „Am plâns, pentru că m-a durut.”; „...am văzut și luna, dar nu era plină, și Carul Mare, și [...] am așteptat-o pe Katerina.”

Mai multă autenticitate nu veți găsi nici în cele mai stufoase cărți în care călătorii sondează „sensul vieții”. Vladimir, ca un scriitor senior, te lasă, în joacă, să simți acea briză de dimineață, să tragi în piept aerul proaspăt, să trăiești, să începi, înainte ca lumea adultă să se trezească și să îți polueze fonic clipa, cu scopurile ei nedefinite.

Foto: Mihai Barbu
Text: Alex Cercel