TITI ”
Lucrez la HeyMoto din octombrie 2020 și cel mai mult îmi place relația pe care o am cu ai mei colegi și faptul că descopăr aici, printre cursanți, oameni de bună calitate cu care pot lega prietenii.
Am ales școala moto după câțiva ani de experiență în multinaționale. Am considerat că a venit vremea să fac și ceea ce îmi place și am intrat în lumea moto.
Permisul de conducere categoria A l-am obținut în 2014, iar instructor mi-a fost chiar actualul meu coleg, Alex Cercel. Din 2014 și până acum am avut două motociclete cu care am făcut mii de kilometri prin țară și prin Europa. Prima mea motocicletă a fost un Suzuki GSR 600, iar acum conduc un BMW R1200 GS Adventure. Cu cele două motociclete am făcut turul României de două ori și plimbări prin țări precum: Bulgaria, Grecia, Serbia, Muntenegru, Croația și Bosnia. Pentru 2020 aveam în plan un tur foarte frumos, bine pus la punct, și regret teribil că nu voi mai putea să îl realizez prea curând. Plănuisem să plec din România (București) spre Ucraina (Kiev și Cernobîl), apoi Rusia (Moscova și Sankt Petersburg), Estonia (Tallinn), Letonia (Riga) și Belarus (Minsk). Acest traseu nu a mai putut fi pus în aplicare mai întâi din cauza pandemiei și apoi a războiului.
Pentru mine mersul cu motocicleta înseamnă libertate și fericire! ...pe lângă alte beneficii precum consumul redus de combustibil și posibilitatea de a parca aproape oriunde.
Dacă și pentru voi motociclismul înseamnă ceva frumos, vă aștept să facem împreună primii pași spre „libertate”.