Da, ați citit bine, 50 nu 1250! Fiind sezonul călătoriilor am hotărât să vă expunem unei povești frumoase, cu mult potențial să vă inspire în propriile aventuri, oricât de (aparent de) mici ar fi ele. Eleva noastră, Cătălina Ioan, a mers cu scuterul înainte de a veni la școala moto, și continuă să călătorească cu el, deși are motocicletă acum, pentru că...
dar să nu anticipăm, că e prea frumos scrisă:
.jpg)
Povestea scuterului meu
Bart, pentru că orice lucru de care te atașezi profund trebuie să aibă un nume, a apărut în peisaj la sfârșitul lui 2019 ca un cadou foarte inspirat într-un moment trist pentru mine. La vremea aceea mergeam ca pasager pe motor de vreo opt ani și era ceva ce îmi făcea o enormă plăcere, dar cumva eram convinsă că nu e de mine să fiu la ghidon. Cineva a știut mai bine ca mine, și așa m-am trezit în fața faptului împlinit: dețineam un agregat prea drăguț ca să-l las să adune praf în garaj. Mi-am făcut curaj să-l scot la aer, apoi la o plimbare scurtă, iar restul, cum s-ar zice, e istorie.
În doi ani și jumătate am adunat 5.000 km și nu cred că s-a întâmplat vreodată să nu am pe față un zâmbet de copil mic în dimineața de Crăciun. Majoritatea plimbărilor le-am făcut pe la nord de București, uneori mai spre est, alteori mai spre vest, în funcție de cât timp am avut la dispoziție. „Extremele”, pe care am reușit să le ating până acum, au fost: Miercurea-Ciuc, Cârțișoara, Comana și Buzău. Recordul de distanță parcursă într-o zi a fost de 270 km, dar simt că se poate mai mult.
.jpg)
Cea mai lungă tură
Gândindu-mă acum, pare pueril că mi-am propus să fac asta într-o săptămână, dar la momentul respectiv era prima plimbare cu adevărat „lungă” cu Bart: o mie și-un pic de kilometri prin țară. În vara lui 2021 mi-am legat pe măgăruș niște bagaje și scule de „prim ajutor”, și am plecat la drum din București spre Măneciu, Sfântu Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Racoș, Albota, Transfăgărășan (cum puteam să-l ratez?), Curtea de Argeș, Breaza și înapoi acasă. A fost una dintre cele mai frumoase excursii de care-mi amintesc, și spun asta incluzând și cele câteva vacanțe „exotice” pe care le-am făcut.
Eram pregătită pentru toate variantele de probleme mici și mari, de la pene de cauciuc la defecțiuni tehnice ireparabile în pustiu, dintre care s-au materializat exact zero. Cu singura excepție a pornirii un pic anemice în ultimele două dimineți, Bart s-a achitat mai mult decât onorabil de absolut tot ce i-am cerut.
Planul de acasă nu s-a potrivit chiar 100% cu cel din târg în ceea ce privește traseul, au fost vreo două porțiuni prea noroioase sau bolovănoase pentru piciorușele lui scurte, unde a trebuit sa fac cale întoarsă și să o iau pe vreun drum național pe care încercam să-l evit, dar cumva asta nu a făcut decât să contribuie la sentimentul de aventură în necunoscut.
La finalul zilei nimic nu se compară cu expresia de confuzie supremă de pe fața unui rider de R1200GS la vederea unei pocnitori de 50 cc cu număr de București și bagaje pe toate părțile, înclinându-se furios pe serpentinele de sub Bâlea Lac.
.jpg)
Partea frumoasă a locurilor
În lipsa unui termen mai bun, aș spune că o călătorie cu scuterul e o experiență, cumva, meditativă. La un anumit nivel, simt asta în toate plimbările solo, fie că sunt pe motor sau pe scuter, dar atunci când ești limitat la o viteză atât de mică, trăiești altfel călătoria.
Pe scuter observi mai multe, vezi frumusețe în lucruri care altfel ar fi zburat anonim pe lângă tine și, pentru că ești obligat să cauți întotdeauna drumuri secundare, ai mult mai multe ocazii să descoperi mici comori necunoscute...
În plus, oricât de rău te-ai împotmoli cu un scuter de 90 kg îl poți extrage din aproape orice fel de capcană și descoperi că ești mult mai deschis la a explora drumuri și locuri necunoscute decât ai fi cu un motor mare și greu. Asta, și întotdeauna m-a atras irațional de mult ideea de a excela în a face un lucru folosind o unealtă comic de nepotrivită, mai ales când unealta e absolut adorabilă 😄
.jpg)
Planuri, planuri, planuri
Nu știu cum, dar tot bifez lucruri de pe lista de văzut și, în loc sa scadă, lista tot crește...
Cu Bart ar fi complicată o tură internațională, pentru că are număr galben, dar pe plan național sunt încă multe milestone-uri de atins. Aș vrea să-l văd pe Transalpina, pe Strategica, la Dunăre, pe litoral și pe multe, multe trasee frumoase de off-road unde chiar nu ar avea ce căuta. Ultima oară m-am întâlnit cu 4x4-uri cu Simex-uri pe Tabla Buții, în noroi peste glezne și petice de zăpadă, și nu s-a uitat nimeni ciudat la mine, deci încă n-am atins apogeul ideilor proaste și aparent amuzante.
Cu motorul propriu, un CRF 250L pe nume Jolene, sau cu varii motoare închiriate, sunt planuri multe (și solo și în doi) cu diferite grade de... raționalitate, să-i spunem. În următorii câțiva ani se creionează idei de Canada, India, Alaska, Maroc... ca apoi să mă întorc frumos acasă și să-l iau pe Bart la o plimbărică de zece ore până în Vamă 😆
Text și Foto: Cătălina Ioan