Având în vedere succesul articolelor cu o întrebare în titlu, față de orice alt subiect analitic, ne-am hotărât astăzi să răspundem încă unei chestiuni populare.
Cheia unui examen reușit ar fi „rutină și răbdare”. Detalii în cele următoare:
Proba de Poligon - Rutină
Greu să fii calm(ă) în ziua de examen, așa că traseul de examen în poligon trebuie repetat de mai multe ori până la dezvoltarea unei rutine. Toate manevrele trebuie exersate, inclusiv împingerea motocicletei la start, oprirea motocicletei, sprijinirea pe cric și coborârea la final. Când o anume parte a traseului nu este exersată suficient apar bâlbâielile, care, potențate de emoții, pot duce la o greșeală eliminatorie.
Timpul nu este un factor de stres: 3'30'' sunt suficiente pentru a efectua traseul complet, la categoriile A, A2, și arhisuficiente la A1.
Trei zone necesită o atenție sporită în poligon:
- Plecarea în slalom - aici se poate greși destul de ușor pentru că zona de start desemnată de liniile punctate este destul de apropiată de zona de slalom. Cei care greșesc aici ratează ultimul jalon din cele cinci.
- Numărarea „opturilor” - a mai scăzut în popularitate, dar a fost mulți ani cea mai des întâlnită greșeală. Din cauza emoțiilor cei care numără în gând pierd șirul „opturilor”. Un opt în plus sau în minus ne face să ne încadrăm la rubrica „nerespectarea traseului”. Numărați cu voce tare.
- Întoarcerea - o greșeală subtilă, penalizată destul de des de examinatori în ultimul timp, este încheierea primei ture a traseului (venind cu mâna stângă ridicată) și începerea celei de a doua (proba de viteză și evitare de obstacol) fără a ne încadra exact pe centrul celor două culoare cu linii punctate (zona de final și de start). Un viraj luat prea în scurt este considerat eliminatoriu.
Proba de Conducere pe Drumurile Publice - Răbdare
După promovarea probei de poligon urmează relaxare și, imediat ce urcăm pe motocicletă, din nou surescitare. Majoritatea celor care dețin categoria B doresc să „rezolve” repede traseul: se grăbesc să treacă de intersecții semnalizate cu „cedează trecerea”, se grăbesc să treacă de zebre înaintea pietonilor. De asemenea, majoritatea elevilor ezită să frâneze într-o situație în care sunt surprinși de apariția unui pieton, sau a culorii galben la semafor. Ei nu aleg conștient „neacordarea de prioritate” dar ajung să o „prefere” din lipsa exersării opririi cu pasager și din lipsa exersării răbdării. Proba de traseu durează 25'.
Două zone necesită atenție sporită în trafic:
- La intersecții - în situația de cedare de trecere aveți mai multă răbdare în condiții de trafic aglomerat.
- La trecerile de pietoni - atenție sporită, decelerați (nu trebuie să și frânați), „scanați” ambele laturi ale zebrei. Într-o situație în care nu știți dacă pietonul va traversa sau nu, mai bine opriți.
Baftă! Din prima să absolviți!
Foto: Decathlon, Hey Moto
Text: Alex Cercel
Text: Alex Cercel