ÎN CURÂND: „DE CE ARATĂ MOTOCICLETELE AȘA?”

Jan 27, 2022

Cărți moto românești, pe care greu le mai găsești (I): „Vând kilometri”

 
Chiar există cărți românești despre motociclete, despre călătorii cu motociclete în principal, și nu e o idee rea să știm câte ceva despre ele, mai ales că majoritatea au avut puține ediții și sunt greu de găsit acum. Acest mini-serial a apărut la inițiativa colegului nostru instructor Titi Fătu.
Să începem cu prima carte scoasă din raft:
„Vând kilometri” a lui Mihai Barbu.



Ce te-a atras la această carte?
În primul rând m-a atras titlul surprinzător: „Vând kilometri”. Povestea din spatele lui este că autorul, pentru a face rost de bani pentru combustibil, a împărțit drumul său în parcele de 500 km și apoi le-a „vândut” cu 50 de euro. „Cumpărătorii” au primit o scrisoare cu povestea celor 500 km, fotografii, o piatră și un abțibild cu numele lor, ce era lipit pe parbrizul motocicletei. Acest jurnal de călătorie reunește scrisorile în 482 de pagini și odată ce te-ai pus pe citit nu te mai poți opri.
Pe lângă trăirile autorului ai parte și de fotografii extraordinare făcute pe tot traseul, Mihai Barbu fiind fotograf profesionist. 


Care-i călătoria descrisă în carte?
Mihai Barbu ne povestește călătoria făcută în 2009, de la Petrila până în Mongolia. A trecut prin Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Turcia și Bulgaria. A parcurs 26.000 km în aproximativ 4 luni.

Ce motor?
Mihai a făcut călătoria pe un BMW F650 GS Dakar din 2000, pe care l-a botezat „Doyle”. Acest Doyle s-a dovedit a fi un prieten de nădejde, o motocicleta fiabilă, care a făcut față cu brio drumurilor aride ale Asiei și condițiilor meteo extreme.


Cât de greu e de găsit?
Cartea a avut cinci ediții, ultima în 2015. Fiind o carte foarte bună, poate cea mai bună dintre cărțile românești despre călătorii moto, din păcate nu se mai găsește. Personal, după ce am epuizat toate resursele de căutare (autor, librării, editură, anticariate), am făcut o postare pe pagina mea, Hotel Moto, pe care am sponsorizat-o pentru toată România. Norocul mi-a surâs și un controlor de tren din Iași mi-a scris că știe el unde se mai poate găsi: o librărie veche din Pașcani era locul care mai deținea... „comoara”!


Text și Foto: Titi Fătu
Redactor: Alex Cercel