YAMAHA NMAX 125: UNA CU ORAȘUL - DUAL MOTORS

Sep 13, 2021

Trei greșeli la Examenul de Trafic

 

Pentru că tot a început sesiunea de toamnă, la Bac, la facultate ș.a.m.d., ne-am gândit să aducem subiectul „examen” din nou pe panou: Ce greșeli se pot face la proba de trafic a examenului pentru obținerea permisului de conducere a motocicletei?
Trei și, vorba poetului, toate trei au legătură cu oprirea.


1. Eziți să oprești - neacordare de prioritate
De ce e pe primul loc ezitarea? Pentru că toată lumea are această tendință. Dacă te surprinde un pieton în ultimul moment - preferi să treci. Dacă faci dreapta la un colț de stradă, pe cedare de trecere, și un vehicul se apropie - preferi să ieși. Știi că nu e bine, dar totuși o faci.
De ce 90% dintre elevi ezită să oprească? Baza acestei greșeli este lipsa exersării suficiente a opririi, lipsa încrederii că poți opri cu pasager „așa... în scurt”, dar și menținerea accelerației deschise când ne apropiem de trecerile de pietoni. Începeți să exersați oprirea la viteză mică, repetați, și va funcționa și în momentul când viteza pare mare. La examen mergem cu 30-40 km/h în linie dreaptă.


2. Oprești exclusiv cu fața - instructorul pune piciorul jos
De ce frânarea cu motocicleta este mai complicată decât frânarea cu un autoturism? În primul rând la motocicletă frânele sunt acționate individual pentru fiecare roată, față și spate, iar în al doilea rând e instinctiv să frânezi cu manetele - adică doar cu frâna față.
Pentru a opri într-o distanță scurtă, frânarea trebuie făcută cu ambele roți, nu exclusiv cu una din ele. Frânarea trebuie să fie progresivă, liniară, fără derapaje. Începeți de la viteză mică, repetați, și va funcționa în momentul când viteza pare mare. Când ne apropiem de intersecții avem mai puțin de 20 km/h.

3. Oprești virat - instructorul pune piciorul jos
Deși exersăm acest lucru în timpul școlii, la examen apare ca o surpriză. Ce se întâmplă? Oprirea cu ghidonul virat, la colț de stradă sau la efectuarea manevrei de întoarcere în scuar, transferă greutatea motocicletei și a pasagerului pe un singur picior. Ce se poate face în această situație incomodă? Cel mai ușor este ca, după oprire, să îndrepți ghidonul (atenție: fără să deschizi accelerația!), și vei reuși să redresezi motocicleta. Atâta timp cât motocicleta este perpendiculară pe sol, greutatea ei și a pasagerului sunt ușor de susținut. Ușor de zis, greu de făcut. Începeți la viteză mică, repetați, și va funcționa și în momentul când viteza pare mare. Când ne apropiem de locul de întoarcere în scuar avem mai puțin de 15 km/h.


Este important să exersăm oprirea la prima ședință, la ședința de mers cu pasager, la ședințele de trafic și oricând simțim că nu stăpânim această manevră. „Repetiția e mama învățăturii” spuneau latinii și tot ei îndemnau „oprește-te pe tine însuți”... sau ceva de genul.

Foto: HeyMoto
Text: Alex Cercel